Circa 45 de zile pe an de lucru neîntrerupt pentru întreţinerea echipamentelor electrice şi hidromecanice ale acumulărilor de apă

 > Pentru încălcarea legislaţiei în domeniul gospodăririi apelor, pe durata anului 2015 au fost date amenzi de peste 450.000 lei

Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Suceava a avut, pe durata anului trecut, 610 controale la utilizatorii de apă şi la lucrările construite pe ape, informează directorul executiv Daniel Drăgoi, care precizează că a fost urmărită funcţionarea obiectivelor şi încadrarea în prevederile autorizaţiilor eliberate.

În urma verificărilor, lucrătorii SGA au constatat săvârşirea a 49 de contravenţii, pentru încălcarea legislaţiei în domeniul gospodăririi apelor, aplicând 36 de avertismente şi 13 amenzi a căror valoare totală a însumat 458.000 de lei.

Conform şefului SGA, în anul 2015 au fost întocmite studii de prefezabilitate pentru promovarea de noi lucrări de amenajare pentru protecţia calităţii apelor, precum şi în vederea prevenirea acţiunii distructive a acestora, în cauză fiind două teme de proiectare care vizează localităţile Muşeniţa pe râul Siret şi, respectiv, Drăguşeni, pe râul Moldova.

În acelaşi timp, în activitatea de avizare a lucrărilor executate pe cursurile de apă sau în legătură cu acestea, Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava a aprobat 89 de avize, 25 de notificări de începere a execuţiei şi nouă notificări de punere în funcţiune.

Totodată, printre activităţile de administrare, exploatare, întreţinere, reparare, completare şi modernizare a lucrărilor hidrotehnice aflate în administrare, defrişări s-au făcut pe 2.435 mp de lucrări de apărare şi 3,72 km de cursuri de apă neamenajate; s-au executat 3.754 mc de terasamente pe lucrările din administrare şi 2.309 mc pe ape curgătoare neamenajate, ridicându-se gabioane de 307 mc şi anrocamente de 1,678 mc.

Pe de altă parte, pentru întreţinerea echipamentelor electrice şi hidromecanice ale acumulărilor din administrarea, angajaţii SGA au lucrat 10.848 de ore, adică echivalentul a circa 45 de zile. Pentru urmărirea şi evoluţia calitative a apelor, în 2015 în laboratoarele Sistemului de Gospodărire a Apelor s-au efectuat 19.98 de analize fizico-chimice şi 808 de analize biologice şi bacteorologice.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: