La Suceava, în 2015

Au donat sânge 7.500 de persoane

> Cei mai mulţi donatori de sânge, 800, după incidentul din clubul Colectiv

7.500 de persoane care s­au prezentat în anul 2015 la Centrul de Transfuzii Sanguine Suceava au donat sânge, cei mai mulţi donatori înregistrându-se în cursul lunii noiembrie, după incidentul din clubul bucureştean Colectiv.

Directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Suceava, medicul Maria Pilat, a declarat ieri că după incidentul de la clubul bucureştean Colectiv numărul donatorilor suceveni din luna noiembrie 2015 a crescut la 800, iar o parte dintre donatori au fost programaţi şi în cursul lunii decembrie, lună în care numărul donatorilor a depăşit 600. Medicul a explicat că în cursul lunii decembrie zilele de recoltare a sângelui sunt mai puţine, luna având mai multe zile libere în perioada sărbătorilor: „Întrucât numărul donatorilor a fost mai mare decât în mod obişnuit, am reuşit să facem stocuri tampon şi pentru perioada sărbătorilor”.

Maria Pilat a subliniat că dacă numărul donatorilor suceveni s­ar menţine la aproximativ 600 în fiecare lună, s­ar putea asigura necesarul de sânge pentru toate spitalele sucevene, dar ar putea fi ajutate şi spitalele din Iaşi, unde sunt internaţi şi pacienţi din judeţul nostru, care, în urma unor intervenţii chirurgicale, necesită sânge. „Clinicile universitare din Iaşi primesc pacienţi din toată regiunea Moldovei, iar medicii de acolo solicită sânge centrelor de origine, de unde vin pacienţii” a precizat Pilat.

Medicul a arătat că CTS Suceava încearcă să-şi fidelizeze donatorii să vină regulat să doneze sânge, iar acestora le este monitorizată starea de sănătate prin efectuarea analizelor de laborator. „În cazul în care testele sunt neconforme, donatorii sunt anunţaţi şi li se dau buletinele de analiză pentru a se prezenta la medicul de familie” a explicat Pilat.

Directorul CTS Suceava a spus că populaţia tânără, cu vârste între 20 şi 40 de ani, este cea mai receptivă la ideea de donare şi, în general, are o stare de sănătate mai bună. De aceea, eforturile de fidelizare a donatorilor sunt concentrate spre această categorie de populaţie.

Medicul a mai spus că în anul 2015 numărul total al donatorilor suceveni a ajuns la 7.500, iar în cursul lunii ianuarie 2016 s­au înregistrat 596 de donatori.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: