Hotel Concordia

Dacă printre miturile americane (şi, ooo, cât ne plac adesea cele americane!) se numără şi unul despre un hotel numit California (despre care aflăm, dintr-o legendară „Eagles” cântare, că, finalmente, acolo oricine-i bine primit, dar fără a mai avea putinţă de-al părăsi vreodată!…), printre poveştile noastre vechi – şi adevărate!!! – se regăseşte cea a unui hotel numit cândva Concordia (cf. DEX, Concordie s.f. [Rar] – înţelegere, armonie; din lat. concordia), hotel în care, în noaptea de 23 spre 24 ianuarie 1859, s-a decis Unirea Principatelor Române şi alegerea col. Al. I. Cuza ca domn al ambelor principate. Clădirea respectivă, ridicată în 1852, avea să treacă mai târziu prin două mari incendii, flăcările mari nefiind totuşi în stare s-o facă cenuşă, aşa cum, presupunem, cu toată încrederea, nici idealurile care s-au clădit cândva între zidurile sale. Ajunsă în anii noştri, pare-se, proprietate a unei firme de imobiliare, clădirea încă rezistă în centrul istoric al Capitalei, pe strada Smârdan. Aşadar poate fi văzută – deşi în stare de degradare (cum poate însăşi concordia, cum poate însăşi unirea, aceea în deplin cuget şi profunde simţiri…) – şi pipăită, aşa cum încă poate fi văzut şi pipăit fratele de la Cernăuţi şi fratele de la Chişinău. Oricum ar fi fiind vremurile, probabil că oricine a intrat ori a năzuit să intre – atunci, mai târziu sau oricând – în hotel Concordia, e cu neputinţă să-l mai părăsească. Şi va rămâne între zidurile sale, fie şi imaginare, chiar şi când clădirea însăşi se va fi risipit. Pur şi simplu, „prizonier al propriilor dorinţe”. Iar dacă nu…