Aşa cum anticipam, actualul primar Ion Lungu nu se dă bătut. Înjurat din multe părţi, dar bucurându-se şi de aprecieri cam tot din aceleaşi direcţii, Lungu vrea să-şi… lungească numărul de mandate. A fost la PNL („liberal din tată-n fiu”, după cum cu gura lui zis-a) şi s-a mutat din motive pe care le intuiesc, dar nu le fac publice, la PDL. A venit gura de oxigen cu Ordonanţa lui Ponta privind migraţia politică. Lungu şi-a ales calea de mijloc. S-a declarat independent ca să nu-l mai frece la cap nimeni din Consiliul Local cum că ar face favoruri către un partid sau altul. Inspirat omul! Nu a mai vorbit apoi aproape nimic despre ce face. În schimb, i-a lăsat pe viceprimari să vorbească şi să facă prostii. Aceştia fiind reprezentanţii Consiliului Local şi ai partidelor politice care îl conduc (pardon, ai partidului politic fiindcă, cu scuzele de rigoare, am uitat că duşmanii de moarte au fuzionat întru bunul mers al… al). Revenind la subiect, Ion Lungu şi-a anunţat candidatura „cel mai probabil ca independent”. Personal, îi dau dreptate. În sondajele neplătite de unii sau alţii, ci alea făcute ad-hoc, pe stradă, stă foarte bine. Dar ceea ce vreau să subliniez este faptul că nu se află în această situaţie neapărat din cauza faptului că ar fi făcut nu ştiu ce minuni prin târgul reşedinţă de judeţ, chiar dacă ar fi făcut, nu. Pur şi simplu pentru că nu are niciun contracandidat credibil. Dixit. (COSMIN LEAHU)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii