Oricând, gata !

N-aş vrea ca titlul să vă inducă în eroare (cum, adesea, titluri de presă chiar asta sunt menite să facă, spre lacom consum de oarece informaţii), căci acest slogan cercetăşesc nu are legătură cu ce va să urmeze. Flash! Cu ceva zile în urmă, un homeless bucureştean, altfel spus boschetar ascuns în maţele subterane ale Capitalei, nu se dădea scos din borta sa rece fiindcă – era de-a dreptul îngrozit! – promisiunea unui adăpost cald şi decent, a unei mese calde, credea el că ar fi condiţionată de câteva ceasuri de muncă la lopată, la dat zăpada. Flash (ca să zic aşa)! În pagina 10 a „Craiului” veţi găsi (doar pentru o informare generală, nu înseamnă că neapărat le şi susţin) câteva argumente potrivit cărora „românii” (adică mai toţi) sunt pregătiţi să presteze, precum suedezii, program de 6 ore/zi muncă. Aş crede că unii dintre ei sunt oricând gata să presteze chiar mult mai puţin decât atât, mai ales privind cu invidie la colegi (nu importă dacă-s la privat sau la stat) care demult prestează sub această „normă”, dar a căror absenţă „motivată” de şefi se traduce, în ce-i priveşte, compensatoriu, în 10-12 ore… Un specialist spune ritos că „trebuie să admitem”, noi, românii, că muncim deficitar, în sensul că „stăm” multe ore la muncă, dar eficienţa fiind, în medie, mică, mititică. O fi, „trebuie să admitem”. Dar chiar toţi, dar chiar până când!?