În perspectivă

Primăria Suceava, parteneriat cu USV pentru noi joburi

> „Aş fi de acord să depunem, împreună cu Universitatea, un proiect de inovare, cercetare şi creare de locuri de muncă” a spus edilul-şef Ion Lungu

Primăria municipiului Suceava intenţionează să colaboreze cu Universitatea „Ştefan cel Mare” într-un proiect generator de noi locuri de muncă. Ion Lungu, şeful administraţiei locale, spune că a fost la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, unde a avut discuţii pe marginea programului „Acţiuni urbane inovative 2015-2020”, a cărui valoarea totală este de 317 milioane de euro, apelurile pentru această categorie de proiecte fiind valabile până pe 31 martie 2016. Primarul a declarat că una dintre „priorităţile” programului este cea intitulată „Locuri de muncă şi aptitudini pentru economia locală”, în vederea întocmirii, accesării şi implementării în parteneriat a unui proiect, urmând a purta discuţii cu prof. dr. ing. Valentin Popa, rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”.

 „Voi avea o întrevedere cu domul rector al Universităţii «Ştefan cel Mare» şi aş fi de acord să depunem împreună un proiect de inovare, cercetare şi creare de locuri de muncă. Am mai avut discuţii principiale pe această temă şi sper ca, de această dată, să putem să depunem concret, în asociere, municipalitatea şi universitatea, un proiect care să ducă, în final, la crearea de locuri de muncă” a precizat Ion Lungu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: