> „Chiar dacă suntem într-o fază mai delicată, mai tensionată, aşa cum se întâmplă când vine campania electorală, consider că, totuşi, a fost o colaborare în Consiliul Local” a subliniat şeful administraţiei municipale sucevene
Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a prezentat, ieri, un bilanţ al activităţii pe 2015, menţionând că anul care se apropie de sfârşit „a fost unul bun, cu realizări şi cu nerealizări, dar pe ansamblu cu plus”.
Şeful municipalităţii a început enumerarea realizărilor cu încheierea lucrărilor aferente tuturor proiectelor europene, în caz contrar „diferenţa trebuind a fi suportată din banii municipalităţii”. La acest punct este remarcată reabilitarea celor două poduri rutiere de peste râul Suceava şi a celor două pasaje CFR din cartierele Burdujeni şi Iţcani. În rândul realizărilor sunt trecute intervenţiile de modernizare a zonei centrale a reşedinţei de judeţ; asfaltarea a 137 de străzi, cu bani din bugetul local; reabilitarea parcărilor de reşedinţă; finalizarea şcolilor de sport de la două colegii; desemnarea noului operator de termoficare Thermonet şi semnarea acordurilor de finanţare a trei proiecte cu fonduri elveţiene. Lungu a continuat enumerând darea în funcţiune a Centrului Cultural „Bucovina”, inaugurarea cinematografului 3D „Modern” şi înfiinţarea Teatrului municipal „Mate Vişniec”. Edilul-şef a pus accent pe lucrările de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi a reţelelor de canalizare în cadrul POS „Mediu”; semnarea listei investiţiilor prioritare din Fondul de Coeziune, faza a doua; aprobarea strategiei locale de gestionare a deşeurilor menajere; achiziţionarea a cinci autobuze de capacitate mică pentru societatea de transport călători TPL; montarea de echipamente de fitness în două a parcuri sucevene.
Ion Lungu nu a lăsat deoparte nici depunerea dosarului de candidatură pentru proiectul „Suceava – Capitală culturală europeană”, menţionând că, în ciuda nedepăşirii etapei de preselecţie, „aceasta este o experienţă importantă pentru municipalitate”.
Nu în cele din urmă, printre altele, şeful municipalităţii a menţionat lucrările de modernizare a Pieţei Centrale; obţinerea creditului pentru amenajarea zonei de agrement Tătăraşi; concretizarea demersurilor pentru organizarea, în 2016, a Festivalului internaţional de film pentru amatori; sfinţirea Catedralei „Naşterea Domnului”; susţinerea activităţii ramurilor sportive din municipiu.
La capitolul nerealizări, Lungu a trecut lipsa unei strategii privind proiectele din noua programare europeană 2014-2020, cauza constând, potrivit lui, în întârzierea cu care au fost semnate acordurile cu Comisia Europeană, în prezent lucrându-se la Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) 2015-2020. Edilul-şef a menţionat, de asemenea, nefinalizarea rutei ocolitoare; nerezolvarea în totalitate a problemei câinilor fără stăpân; lipsa operatorului titular de salubritate menajeră; nepunerea în funcţiune a depozitului ecologic de deşeuri de la Moara.
„Eu zic că a fost un an bun la Primăria municipiului Suceava. Vreau să mulţumesc consilierilor locali şi celor doi viceprimari care m-au ajutat. Chiar dacă suntem într-o fază mai delicată, mai tensionată, aşa cum se întâmplă când vine campania electorală, consider că, totuşi, a fost o colaborare în Consiliul Local” a conchis Ion Lungu.
Comentarii