MIHAELA TCACIUC

Tarife noi pentru vizionarea filmelor de la Cinematograful Modern

CL Suceava a aprobat recent, în unanimitate, un proiect de hotărâre prin care au fost stabilite tarifele pentru accesul la filmele ce rulează la Cinematograful Modern din incinta Centrului Cultural „Bucovina”.

Pentru desenele animate, preţul unui bilet de intrare va fi de 6 lei pentru proiecţiile 2D şi 8 lei pentru proiecţiile 3D. Aceleaşi tarife vor fi aplicate şi pentru intrarea la filmele care vor rula dimineaţa sau după-amiaza.

În ce priveşte preţul biletului pentru filmele care vor fi proiectate seara, acesta va fi de 12 lei pentru cele 2D şi de 15 lei pentru cele 3D.

Elevii, studenţii şi pensionarii vor beneficia de reduceri la achiziţionarea biletelor. Pentru desenele animate şi filmele care vor rula dimineaţa sau după-amiaza elevii, studenţii şi pensionarii vor plăti câte 5 lei pentru proiecţiile 2D şi 6 lei pentru proiecţiile 3D. Pentru filmele care vor fi proiectate seara, preţul biletului va fi de 10 lei pentru cele 2D şi 12 lei pentru cele 3D.

În cazul distrugerii sau deteriorării unei perechi de ochelari 3D va trebui achitată contravaloarea de 200 lei, iar în cazul în care cel care a înfăptuit prejudiciul refuză să achite această sumă, va fi sancţionat cu amendă cuprinsă între 500 şi 1.000 lei.

Conform proiectului aprobat, proiecţiile se vor efectua pentru minimum 10 bilete vândute pe spectacol; în cazul în care nu se întruneşte numărul respectiv de bilete, se va restitui contravaloarea aferentă tarifului perceput.

Viceprimarul Lucian Harşovschi a ţinut să explice că preţurile au fost negociate cu distribuitorul de filme astfel încât să fie cât mai mici, iar de la jumătatea lunii ianuarie sucevenii vor putea cumpăra online bilete, de pe site­ul cinematografului. „Avem preţurile cele mai mici, avem filme în premieră ca şi alţii şi vom face fel şi fel de evenimente” a spus viceprimarul, subliniind că filmele 3D se pot viziona la o calitate extraordinară datorită ochelarilor activi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: