Cine (mai) atacă Biserica ?

Răspunsul cel mai sigur şi simplu ar fi: oricine. Fiecare se crede îndreptăţit să-şi exprime părerea subiectivă şi rezultată din brain-washing-ul magistral orchestrat de „sticla colorată” ce ţine loc şi de învăţător, şi de creier, şi de judecător şi de păpuşar – TV-ul. Credeam, în naivitatea mea, că doar la fotbal, politică şi la datu’ cu părerea se pricepe oricine, dar observ că în colimator a intrat şi preoţimea ce strategic şi necoincidenţial este identificată mass-mediatic cu Biserica – instituţie harică divino-umană, ca şi cum Armata ar fi sinonimă cu vreo trei căprari, doi ofiţeri şi o şleahtă de bibani TR-işti cu ZB-uri. Mai machiavelică este punerea semnului = între Biserică şi leader-ul acesteia, Patriarhul, neinteresând pe nimeni că singurul Cap al Bisericii este Hristos (cf. Efes. 5, 23), iar noi, toţi ceilalţi suntem failibili, chiar dacă planează deasupra unora ispite şi autoînchipuiri cezaro-papiste.

Dacă nu sunt spitale suficiente şi bine dotate pentru „durerile-n cot” şi bau-baurile societăţii contemporane, de vină este Biserica; dacă şcolile nu au cadre pregătite pe măsura importanţei şi indolenţei beizadelelor – pepiniera politichiei de mâine, tot Biserica este de vină; dacă nu sunt bani pentru salarii, pensii, dezvoltări infrastructurale şi proiecte de viitor de aur, popii sunt vinovaţi şi salariile lor; dacă nu sunt locuri de muncă şi şomajul frânge aripile imaculate ale viitorului naţional, este de vină tot Biserica şi încăpăţânarea de a construi o catedrală pentru mântuirea neamului; dacă ţara asta „plină de sfinţi şi de eroi” este în agonia morţii istorice, Biserica este cauza pentru că încă aminteşte de jertfă, cruce şi Înviere, şi nu promovează distracţia, libertinajul, revigorarea macro-economică şi viaţa secular-umanistă.

DA! Biserica se face vinovată că vrea să mântuiască pe om mai mult decât vrea el însuşi, că mustră nesimţirea, lâncezeala şi nepăsarea membrilor ei, că accentuează viaţa viitoare şi veşnică în detrimentul efemerităţii carpe diem-ului, că aminteşte şi promovează „Calea, Adevărul şi Viaţa” neconforme cu valorile vremurilor actuale, că rămâne cu picioarele în trecutul bizantin, medieval şi fanariot (dar cu privirea spre viitorul prusiac şi cu nostalgia paradisului încă vie) şi nu se conformează ideilor seculariste şi globalizatoare ale antropocentrismului neoidolatrizat. Dar vina cea mai crasă a Bisericii e că încă ESTE, în pofida celor care nu vor să creadă profeţiei hristice că „porţile iadului nu o vor birui!”

Ca un ecou se aude tot mai des mărturisirea năroadă că „eu sunt ortodox, dar nu cred în Biserică şi în popi…!”, ca şi cum ar zice că îi place poezia, dar nu-i plac poeţii şi nici să citească, sau că îi place să se scalde în mare, dar să nu se ude. Dar ce înseamnă să fii ortodox? Ce înseamnă Biserica? Ce sunt clericii? A fi ortodox este sinonim cu a fi membru al Bisericii, în cadrul căreia se intră cu „ajutorul” preoţimii prin Sfântul Botez şi în cadrul căreia activezi tot prin „intermedierea” preoţiei, prin celelalte Taine şi ierurgii. A încerca să te mântui fără ajutorul preotului este ca şi cum apa ar vrea să curgă de la izvor spre mare fără să fie cuprinsă de albia pârâului, râului sau fluviului şi fără să fie cuprinsă de braţele părinteşti ale malurilor. Nu există mântuire în afara Bisericii (cf. Sf. Ciprian al Cartaginei) şi îndrăznesc să afirm că fără preoţie nu există mântuire, fără icoană nu este biserică, fără cruce nu există înviere! Astfel, libertatea de exprimare a dat naştere la un mozaic de păreri, opinii, curente, ideologii şi secte care încearcă să nihileze Sfânta Tradiţie a Bisericii, să dizolve dogmatica până la nivelul unor principii adjuvante dezbrăcând-o de harul teofanic şi de adevărul revelat, să întronizeze raţiunea în locul credinţei, hedonismul sexual în locul iubirii şi ştiinţa în locul nădejdii. Fiecare caută autoîn-dumnezeirea, fiecare vrea o religie fără nimic spiritual în esenţa ei, o para-Biserică care se rezumă doar la dogma new-age-istă „dacă există Dumnezeu, atunci e treaba Lui” sau la cea Baha´i „orice Dumnezeu este bun”, fiecare se vrea a fi un „personal Jesus” – expresia solistului (ortodox) David Gahan de la Depeche Mode.

Parastasul de 40 de zile þinut în memoria victimelor de la Colectiv

Parastasul de 40 de zile tinut în memoria victimelor de la
Colectiv

Aceştia toţi ar fi cei care mai atacă Biserica, spre deosebire de cei ce atacă Biserica în mod constant şi consecvent. Dintre aceştia din urmă facem parte şi noi, cei care pozăm în înduhovniciţi, mari duhovnici şi spiritualizatori, sau ne credem apărători ai dreptei credinţe, apologeţi ai harului, singurii fără de pată care au dreptul să arunce cu piatra reproşului în oricare dintre cei neconform cu… noi, iluminatori şi învăţători ai tainelor omenirii, dirijori ai muzicii sferelor, stâlpi ai adevărului absolut, inchizitori ai fărădelegii, vistiernici ai cuvântului (de fapt, temniceri ai Cuvântului) searbăd şi nedogorit de focul harului şi al dragostei, cerberi ai mântuirii, părinţaşi şi bisericaşi de carton care apostrofează neştiinţa neinstruiţilor şi look-ul mariilor egiptence care în-cearcă să se apropie de Maica Biserică.

Noi, care „suntem trupul lui Hristos şi mădulare (fiecare) în parte” (I Cor. 12, 27), suntem cei care atacăm Biserica cu lipsa de atitudine, verticalitate şi de dreaptă socoteală, cu pasivitatea şi căldicia duhovnicească, cu nestatornicia şi necuviincioşia proprie, dar mai ales cu păcatele noastre cărora le căutăm (şi le găsim) justificare, premise favorabile şi lipsă de gravitate în comparaţie cu alţii. Păcatele noastre sunt palme date lui Hristos, patimile şi părerile noastre sunt viermii neadormiţi ce încearcă să devoreze temelia Bisericii, iar „micile plăceri ale vieţii” (vorba reclamei) sunt cuiele care răstignesc (a câta oară?) pe Hristos.

Noi suntem cei care atacăm Biserica prin lipsa de educare a copiilor cu dragoste de Dumnezeu şi Biserică, căci noi suntem irozii ce chiuretăm demografia acestei naţii pe care o vrem stearpă şi orfană, despărţind-o de Biserică – „maica spirituală a neamului românesc” (Mihai Eminescu).

Ortodoxia a ajuns să fie răţuşca cea urâtă care deranjează graţia virtuţilor europene, gloaba cea slabă şi bătrână care nu este crezută de feţii-frumoşi ai zilelor noastre ce nu mai caută raiul – ţinutul tinereţii fără de bătrâneţe şi al vieţii fără de moarte, ci sunt preocupaţi cu consânzenele iubitoare de Colectiv şi de tehnocraţi soroşieni.

Da, Biserica este ţapul ispăşitor al istoriei omenirii de 2000 de ani încoace, pentru că propovăduieşte pe Cel care a redat demnitatea filială a omului în raport cu Divinitatea, Cel care prin naşterea Sa a împărţit istoria, Cel care a îndreptat privirea omenirii nu spre viitor, ci spre veşnicie!

 Pr. GABRIEL CIOFU, Baia

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI