Oameni şi cărţi

Câteva reflecţii la un veac de la prima conflagraţie mondială (L)

În continuare ia cuvântul deputatul Ţiganko. Era vorba de un inginer extremist, care se erija în a fi „socialist” şi „internaţionalist”, „coordonator al ţărănimii”, dar, în realitate, era un fanatic luptător pentru „integritatea” fostului imperiu ţarist (aşa îl apreciază adevăratul lider şi apărător al ţărănimii Pan Halipa), care, respingând Declaraţia Blocului moldovenesc, spune că se va mărgini la „rezoluţia pe care a scos-o fracţiunea ţărănească” şi anume: „Fracţiunea ţărănească, recunoscând toată importanţa chestiunii Unirii Republicii neatârnate moldoveneşti cu Regatul român, în această clipă de o importanţă politică extraordinară în faţa istoriei scumpului său popor şi neavând împuternicirea acestui popor pentru rezolvarea acestei chestiuni, crede necesar a o preda la hotărârea votului întregului popor (referendum) sau a adunării constituante, ca exponentul voinţei suverane a poporului cu condiţiunea că această voinţă va fi liberă în Republica Moldovenească liberă şi neatârnată.

Fracţiunea ţărănească, care singură exprimă dorinţele poporului şi care reprezintă majoritatea adevărată a populaţiei, declară că ea, apărând neatârnarea Republicii Moldoveneşti, în acelaşi timp socoate posibilă formarea unirii popoarelor înfrăţite moldovenesc şi românesc într-o alianţă federativă strânsă”.

Avem aici de-a face cu o declaraţie a unui stângist „internaţionalist” bolşevico-socialist, cum se crede el, care, ignorând deputaţii aleşi ai ţărănimii, care numărau de fapt 85 de deputaţi, iar acest partizan al lui Lenin şi al „integrităţii” fostului imperiu (cele două elemente s-ar exclude în logica unui om obişnuit!), reprezenta nici mai mult nici mai puţin decât… 25 de deputaţi ţărani, care şi aceştia, ulterior, l-au părăsit. În mod ciudat, Ţiganko era şi „tovarăşul” nedespărţit al moşierului Krupenski şi – mai grav – îl depăşea pe Troţki, cel care visa o revoluţie mondială, propunând pentru viitor o soluţie absurd de utopică, pe care n-o mai susţinea nimeni, ci doar, ulterior, Kominternul, când se referea la viitorul statelor balcanice: „formarea uniunii popoarelor înfrăţite moldovenesc şi românesc într-o alianţă federativă strânsă!”. Şi, Doamne, ce sursă de inspiraţie abundentă a fost formula sa pentru ideologii sovietici ai Kominternului!

În aceeaşi şedinţă solemnă a Sfatului Ţării, din 27 martie/9 aprilie 1918, în numele populaţiei germane a luat cuvântul şi deputatul von Lesch. El a declarat: „În calitate de reprezentant al tuturor Germanilor din Republica Moldovenească, care se ridică la mai bine de 75.000 de persoane, în numele fracţiunii mele declar că populaţia germană nu ne-a împuternicit să hotărâm chestiunea alipirii Republicii Moldoveneşti oriunde ar fi; în această chestiune poate da răspuns congresul tuturor germanilor din Republica Moldovenească. De aceea noi ne abţinem de la vot”. Precizarea deputatului german va fi exploatată de ciracii lui Lenin, considerând că Sfatul Ţării n-ar mai fi fost, chipurile, reprezentativ, dar acest von Lesch era de fapt şi în drept alesul minorităţii germane şi ar fi trebuit să sondeze atitudinea conaţionalilor săi. Pe de altă parte, Stere, în cuvântările lui către populaţia germană din Basarabia, cuvântări ţinute în limba germană, le explica faptul că el la Viena şi Berlin a obţinut consimţământul Germaniei şi Austro-Ungariei pentru ca Basarabia să revină la Regatul Român. Se temeau minoritarii germani de o refacere a fostului imperiu ţarist sub o altă înfăţişare?

În continuare, în şedinţa solemnă a Sfatului Ţării şi-a prezentat poziţia, în numele aleşilor săi, deputatul bulgarilor şi găgăuzilor, Misircov. Acesta, întocmai ca şi deputatul minorităţii germane, declară: „Fracţiunea bulgaro-găgăuzilor m-a împuternicit să declar că eu în niciun caz nu sunt în drept fără împuternicirea populaţiei găgăuze şi bulgare din Basarabia, să discut şi să hotărăsc chestiunea alipirii Basarabiei la orice stat vecin. Chestiunea înţelegerii cu statele vecine, străine, care ar limita drepturile politice şi neatârnarea Basarabiei, după părerea fracţiunii, poate fi pusă în discuţie şi rezolvată numai de către adunarea constituantă a Republicii Moldoveneşti, aleasă liber de către tot poporul. De aceea, fracţiunea bulgaro-găgăuză, în chestiunea unirii Basarabiei la România în orice condiţiune se abţine de la vot”.

A urmat la cuvânt, în numele populaţiei minoritare ucrainene, deputatul A.D. Osmolovski. Acesta a declarat şi el: „Când ucrainenii ne-au trimis pe noi în Sfatul Ţării, ne-au dat mandat ca să fim credincioşi populaţiei tinere, s-o păzim şi s-o întărim. Chestiunea alipirii ei oriunde ar fi nici nu s-a ridicat. Şi, de aceea, noi, neavând împuternicirea pentru acest scop, nu ne socotim în drept a hotărî o chestiune de importanţă atât de mare; după părerea noastră ea poate fi rezolvată numai prin voinţa întregului popor al Republicii Moldoveneşti, exprimată prin adunarea constituantă”.

E interesant, omeneşte gândind: când aceşti minoritari au trecut graniţa în Basarabia, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, ori ademeniţi de promisiunile ruşilor deveniţi stăpâni într-un teritoriu străin, nu s-au gândit că sunt primiţi cu dragoste şi înţelegere într-o casă străină? Oare aceşti oameni, care le-au dat adăpost şi hrană, rupându-şi bucata de la gura lor, nu aveau dreptul să se reîntoarcă la vechea şi legitima lor patrie? S-au mai văzut cazuri în nordul Moldovei, zisă de către austrieci Bucovina, când haluparii, zilierii, lucrătorii ucraineni au fost primiţi omeneşte pe moşiile mănăstireşti şi boiereşti şi cu timpul fiind împroprietăriţi de către austrieci, au revendicat dreptul de-a deveni stăpâni pe pământurile altora? Doamne, ce ţi-i şi cu această greşală de neiertat a românului: aceea de-a fi îngăduitor până la prostie şi ospitalier până dincolo de limitele posibile!

În aceeaşi şedinţă solemnă, din 27 martie/9 aprilie 1918, a luat cuvântul şi deputatul polonezilor, Dudchievici, care a declarat:

„În numele Polonezilor, regret că, în această zi solemnă pentru populaţia românească, moldovenească, eu trebuie să vorbesc în limba rusă, care a fost simbolul împilării, atât a naţiunii moldoveneşti, cât şi a celei poloneze: limba moldovenească n-o cunosc, iar pe cea poloneză nu o vor putea înţelege moldovenii” – şi ceilalţi minoritari, adăugăm noi: germani, bulgari, găgăuzi, greci, evrei, armeni, italieni etc. etc., care nu erau în 1812 în jumătatea de răsărit a Moldovei, în teritoriul dintre Prut şi Nistru şi care au vorbit, şi moldoveanul i-a primit cu dragoste şi înţelegere creştinească”.

Spre uimirea tuturor celor prezenţi – şi spre ruşinea celorlalţi deputaţi egoişti ai unor minorităţi din Basarabia – deputatul polonezilor (poate gândind-se, cu o noapte în urmă sau cu mai multe, la faptul că Polonia, patria lui, fusese împărţită de trei ori între Rusia, Prusia şi Austria, în 1772, 1793 şi 1795, când Rusia acaparase partea leului, adică 62% din teritoriu şi 54% din populaţie (iar Austria 23% din suprafaţă şi 23% din populaţie, la care se adăuga răpirile Prusiei, 18% din teritoriu şi 32% din populaţie, ajungându-se, de fapt, la dispariţia Poloniei de pe harta Europei). Poate amintindu-şi toate aceste împărţiri samavolnice, deputatul polonez Dudchievici a continuat:

„În această măreaţă zi, eu salut călduros nefericitul şi în acelaşi timp fericitul popor moldovenesc înfrăţit care, în sfârşit, poate să se unească cu poporul românesc legat prin sânge şi origine, prin limbă, datini şi factură psihică. (subl. în procesul-verbal)

În numele poporului polonez susţin în întregime Unirea Basarabiei cu România, aşa cum o doresc moldovenii, locuitorii băştinaşi ai acestei ţări”.

În continuare, din partea Ligii Culturale Ruseşti, ia cuvântul deputatul A.F. Greculov:

„Chestiunea unirii Basarabiei, astăzi la ordinea zilei, urgent pusă, sub niciun motiv nu poate fi rezolvată; ea poate să fie rezolvată numai de către adunarea constituantă moldovenească”.

Deputatul Ţiganko cere întreruperea şedinţei spre a se consulta cu fracţiunea ţărănească dacă aceasta poate vota propunerea Blocului moldovenesc.

Preşedintele Sfatului Ţării suspendă şedinţa pentru zece minute.

După redeschiderea şedinţei solemne, în aceeaşi zi de 27 martie/9 aprilie 1918, deputatul ţăranilor, Bârcă Teodosie, dă citire unei declaraţii a unei părţi din fracţiunea condusă de inginerul Ţiganko, care s-a separat de declaraţia acestuia:

„Noi, mai jos iscăliţii, deputaţi moldoveni, ne-am hotărât astăzi, în această zi măreaţă şi sfântă pentru naţiunea noastră, să ne unim cu toţi moldovenii din Sfatul Ţării pentru înfăptuirea unirii noastre cu fraţii de sânge din România (aplauze). Eu cred că cei care împărtăşesc părerea noastră sunt încă mulţi”…

Deputatul Halipa, de pe bancă: „sunt mulţi de aceştia”…

După restabilirea liniştii, ia cuvântul, în numele muncitorilor, deputatul Crivorucov, care declară:

„Având în vedere seriozitatea momentului, când Sfatul Ţării, sub influenţa unei politici fără răspundere a unei grupări mici, este chemat să săvârşească un act de o importanţă istorică mare şi recunoscând că Sfatul Ţării nu este împuternicit pentru aceasta de către poporul Republicii, eu, ca reprezentant al clasei muncitoare, ţin de datoria mea să arăt că clasa muncitoare îşi declină răspunderea pentru actul care se înfăptuieşte în spatele ei şi refuză de a lua parte la votare”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: