Un bărbat de 67 de ani, din municipiul Suceava, şi-a găsit sfârşitul ieri dimineaţă, într-un mod tragic.
C.E., de 67 de ani, persoană cu handicap locomotor, nu s-a putut salva dintr-un incendiu izbucnit în casa lui, de pe strada Mirăuţi, şi a murit, probabil, intoxicat cu fum.
Pompierii cred că omul a adormit cu ţigară aprinsă în mână, aşternuturile s-au aprins, iar de acolo toată încăperea dintr-o casă mică, de 30 mp, construită din chirpici, cu acoperiş din lemn şi învelitoare din tablă.
Pompierii militari au fost anunţaţi să intervină la ora 4.44, două autospeciale de stingere pornind la locul incendiului. În momentul când au intrat în casă, ei au descoperit cadavrul ars al bărbatului, întins pe pat.
Militarii au stins focul în aproximativ 40 de minute, înainte ca acesta să se întindă la restul casei şi la locuinţele învecinate. Au salvat şi calul proprietarului, dar au ars obiecte de mobilier şi textile.
























Comentarii