Omenie

Iată, deunăzi, cel de-al zecelea marş anual pus sub numele „Pledoarie pentru demnitate” i-a pus pe destui suceveni faţă în faţă cu persoane cu dizabilităţi… „Nu protestăm, nu cerem nimic” au transmis organizatorii lui, de dincolo de suferinţe adânci, mai mult sau mai puţin tăinuite, pe care doar cei care le resimt ca atare, ca şi cei din preajmă, le cunosc la adevăratele, dramaticele dimensiuni. Dacă am priceput bine, a fost încă o manifestare întru înţelegere şi acceptare, într-o comunitate cum toate sunt, cu inşi de succes şi cu inşi fragili, năpăstuiţi de soartă, cu graşi şi slabi, cu scunzi şi înalţi, cu şmecheri şi sfioşi, cu săraci şi bogaţi… Aşadar, într-o comunitate în care doar aparent intrăm egali şi în care, pe măsură ce trece vremea, inegalităţi (şi chiar inechităţi!) devin – „natural” şi, din nefericire, „normal” – din ce în ce mai adânci. Însă un prim pas spre înţelegerea şi întru respectul nedisimulat, neregizat al celor altfel decât majoritatea (a se vedea şi în dicţionare că explicaţia termenului „dizabilitate” nu este antonimă celei de „abilitate”, înţelesurile fiind diferite prin conţinut!) ar fi chiar şi recunoştinţa simplă, onestă, profundă a celor (încă…) sănătoşi –, că au fost şi sunt astfel, că ai lor au fost şi sunt aşa. Iar de aici, poate, ar fi mai lesnicioasă calea spre o vorbă bună şi spre câte o mână de ajutor. Dacă termenul „dizabilitate” poate fi perceput ca echivoc, conjunctural, socialmente vinovat, termenul „omenie” s-ar putea salva pe el însuşi prin recunoştinţă şi înţelegere…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: