Peste 9000 de suceveni au fost vaccinaţi împotriva gripei

 > Până în prezent, în judeţ nu s-a înregistrat niciun caz de gripă

 Peste 9.000 de persoane din judeţul Suceava au fost deja vaccinate împotriva gripei sezoniere de la debutul campaniei de vaccinare şi până în prezent.

Directorul adjunct al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Cătălina Zorescu, a declarat, ieri, că de la debutul campaniei de vaccinare antigripală, respectiv de la mijlocul lunii octombrie, şi până în prezent, în judeţ au fost vaccinate împotriva gripei 9091 persoane.

Zorescu a spus că Ministerul Sănătăţii a repartizat judeţului Suceava 9210 doze de vaccin antigripal, în prima tranşă fiind trimise către DSP Suceava 5560 doze, iar în a doua tranşă 3630 doze de vaccin.

Ea a mai spus că, în prezent, în stocul DSP Suceava mai sunt doar 119 doze de vaccin antigripal arătând că DSP Suceava a solicitat, recent, Ministerului Sănătăţii alte 2000 de doze de vaccin, în cazul în care se vor mai achiziţiona prin licitaţie naţională. Cătălina Zorescu a precizat că în judeţul nostru nu a fost înregistrat, până în prezent, niciun caz de gripă.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI