Iată că a trecut deja mai bine de un an de zile de când a apărut, la Suceava, un interesant volum care ar trebui să intereseze pe toţi românii, dar despre care prea puţini au dat seamă (incluzându-ne şi pe noi în această păcătoasă amânare): Dulce de Suceava / Amar de Cernăuţi (Editura Muşatinii, Suceava, 2014, 520 p.*) Adunate sunt aici parte din cronicile, notele, ştirile, interviurile, relatările semnate de Doina Cernica (în „Crai nou” de la Suceava) şi Maria Toacă (în „Zorile Bucovinei” de la Cernăuţi) în ultimii cincisprezece ani (uneori şi mai mult).
Asupra conţinutului de ansamblu al cărţii se exprimă, în beneficiul nostru, chiar autoarele, în prefaţa intitulată Dulce-amar de Bucovina: „Focalizând interesul asupra capitalei Bucovinei de odinioară, capitală de suflet pentru autoare şi astăzi, cartea încearcă integrarea ei unei realităţi mai cuprinzătoare, în care sudul sucevean şi nordul cernăuţean continuă să existe împreună în dragostea pentru limba română, pentru Eminescu, pentru tradiţii şi obiceiuri şi în care nordul cernăuţean şi sudul sucevean confluiesc mai puternic poate în ziua de mâine a Uniunii Europene, poate în necunoscuta viitorului. Ea încearcă să redea cât mai exact o realitate în care nu lipsesc demersurile pentru identificarea, realizarea şi îmbogăţirea unei unităţi culturale, iniţiative curajoase, dar şi pasivităţi, renunţări, paşi începuţi, însă neduşi la capăt. Tânjind către obiectivitate, reflectă inerente subiectivităţi, nostalgii şi speranţe” (p. 5-6).
Scrisul (reflectare a sensibilităţii şi nu numai) Doinei Cernica ne-a fost aproape de suflet întotdeauna şi n-am precupeţit, de-a lungul timpului, exprimarea publică a preţuirii. Motiv pentru care prefer, de această dată, să mă refer numai la paginile semnate de Maria Toacă, din dipticul Dulce de Suceava / Amar de Cernăuţi (titlu care îi şi aparţine).
O ştiam şi o ştim pe Maria Toacă drept o vrednică şi activă gazetară cernăuţeană, dar cum schimburile noastre culturale au fost şi sunt în continuare în mare suferinţă – lucru întărit apăsat şi de cele două autoare („graniţa pe care o ridică indiferenţa, pasivitatea noastră e cu mult mai înaltă – şi mai adâncă în vreme – decât orice graniţă pusă de alţii”, constată, la un moment dat, Doina Cernica) – nu ne-a fost dat decât sporadic să-i citim relatările vii de la faţa locului, urmări ale unor fapte de cultură românească ce ar fi trebuit să aibă impact (poate că au şi avut, cine ştie?) asupra, mai ales, populaţiei de baştină străveche din partea de nord a Moldovei.
Articolele Mariei Toacă sunt dispuse pe patru paliere: Elegii urbane (în care, deşi nu lipsesc oamenii şi faptele de cultură, prim-planul îl deţine oraşul Cernăuţi, cu uliţele şi casele lui), Autografe pe caldarâm (în care găsim mărturii ale unor figuri publice româneşti cu rădăcini cernăuţene – Constantin Flondor, Florin Piersic, Nina Cionca, sau integrate osmotic în acest spaţiu – Adela Popescu, Nina Cionca, Maria Olar ş.m.a.), Iubire şi tristeţe (în care la putere – adică în centrul atenţiei – se află preponderent limba şi cartea românească, dar şi arta plastică – interviu cu Dany-Madlen Zărnescu – sau comemorări Vladimir Trebici şi Grigore Bostan), Eternitatea eminesciană (în care, în pofida titlului, găsim şi ecouri labişiene, voroneţiene, putnene etc.).
Cu unele scăpărări de nostalgie, de scufundare în inefabilul artistic, dar altfel adânc ancorată în realităţile – destul de triste – pe care se simte datoare să le consemneze, ca un semn de neuitare pentru acum şi peste veac, Maria Toacă fixează în timp jaloanele unei existenţe personale şi colective, în acelaşi timp, care merită toată atenţia şi, mai ales, îndeamnă la meditaţie şi, nu în ultimul rând, la acţiune (măcar culturală).
* Carte distinsă cu Premiul Uniunii Ziariştilor din România (n. red.)
Comentarii