Un sfert de veac de învăţământ economic superior în Suceava

 usvAstăzi, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică (FSEAP) din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” aniversează 25 de ani de învăţământ economic superior în Suceava. Evenimentul este marcat pe fondul sărbătoririi, în fiecare an, pe 23 noiembrie, în organizarea Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER) şi Asociaţiei Facultăţilor de Economie din România (AFER), a Zilei Economistului. Data semnifică deschiderea primului curs universitar de economie politică din ţara noastră. Intitulându-se „Despre importanţa (însemnătatea) economiei politice”, acesta a fost susţinut de profesorul Ion Ghica, în 1843, la Academia Mihăileană din Iaşi.

„Ziua economiştilor reprezintă, pentru toţi economiştii, un moment important de angajare în ridicarea potenţialului creativ al profesiunii de economist, unul al responsabilităţii sociale, al integrării eticii în afaceri, în comportamentul agenţilor economici, precum şi al racordării teoriei cu practica” declară prof. univ. dr. Carmen Năstase, decanul FSEAP.

În sfertul de veac trecut de la înfiinţare, Facultatea de Ştiinţe Economice şi Administraţie Publică a crescut de la un an altul, având un loc bine stabilit în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava, cât şi în rândurile comunităţii academice româneşti. Prin calitatea procesului de formare a cursanţilor, FSEAP şi-a câştigat încrederea la nivelul mediilor de afaceri regional şi naţional. Facultatea oferă 11 programe de licenţă (pe 11 domenii), 12 programe de masterat (pe cinci domenii) şi trei programe de doctorat. FSEAP Suceava face cunoscut că se bazează pe valori precum etica academică şi profesionalismul, fiind o facultate de perspectivă, ai cărei absolvenţi – ca urmare a adaptării conţinutului învăţării la exigenţele mediului de afaceri – au reale şanse de angajare pe piaţa muncii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: