La Suceava, aproape de cetate...

O zi a scrisului bucovinean

În joia săptămânii anterioare, pe 12 noiembrie, a fost marcată la Suceava, „pentru prima dată în istorie”, după cum anunţase realizatorul manifestării, scriitorul şi publicistul Ion Drăguşanul, Ziua scrisului bucovinean. În ziua aceea se împliniseră exact 77 de ani de când, la Cernăuţi, se înfiinţa Societatea Scriitorilor Bucovineni… Imaginându-şi cultura (bucovineană…) precum un nuc cu rădăcini adânci, ca într-un vis străvechi transcris nu doar de romantici, Ion Drăguşanul (având sprijin, în concretizarea acestei idei, perene de altfel, Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” şi Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”), într-o manifestare cu public numeros, deşi s-a întâmplat să fie la concurenţă (temporală şi de conţinut) cu o alta, de la USV, a „pariat” mai întâi pe T. Robeanu (după cum semnase bucovineanul George Popovici), prezentând cartea, de a cărei alcătuire s-a ocupat, „La Suceava în cetate”, mărturisind că în poezia aceluia, doar la prima vedere (oarecum) facilă, a găsit „ceva aparte”; pe scurt (pentru cei care vor vrea ca, târziu, dar nu foarte târziu!, s-o cunoască, s-o guste), o poezie care propune sugestii pe care lectorul să şi le asume în chip de revelaţii personale. În acelaşi context au fost premiaţi scriitorii Ion Paranici, Constantin Hrehor şi L.D. Clement, despre care am aflat că, fiecare, în felul său, se declaraseră iniţial prea puţin potriviţi de a fi astfel remarcaţi în mod public. „Dacă aveau îndoieli, înseamnă că merită” a fost „sentinţa” lui Ion Draguşanul, sprijinită, aflăm, şi de colegii săi Victor T. Rusu şi Mihai Pânzaru-PIM, premiile fiind decernate de directorul Centrului Cultural „Bucovina”, Viorel Varvaroi.

 După ce pe afişul manifestării ne fusese anunţată vioara lui Răzvan Mitoceanu, surpriza a fost că acesteia i s-a alăturat şi vocea Angelicăi Flutur. Astfel că manifestarea, anticipată ca, mai ales, literară, a conţinut consistente reprize muzicale ce au făcut cunoştinţă publicului cu cântece, transcrise la finele secolului al XIX-lea şi, mai ales, în primul deceniu al secolului XX, de Alexandru Voevidca, altfel spus, muzica epocii lui T. Robeanu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI