Corpul de control al Prefecturii Suceava a constatat că femeia care la filmat pe primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, înjurând-o şi scuipând-o, cerea Primăriei decontarea sumei de 50.000 de lei pentru lucrări la un apartament, dar avea documente justificative doar pentru aproape 6000 de lei.
Reamintim că prefectul Constantin Harasim a dispus deplasarea Corpului de control al Prefecturii Suceava la Cornu Luncii pentru a verifica cauzele care au determinat scandalul dintre primarul Gheorghe Fron şi o localnică.
În urma verificărilor sa constatat că între familia Tretiag şi primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, este o situaţie conflictuală mult mai veche, încă din anul 2013.
Totodată, în ceea ce priveşte reclamaţia Mariei Tretiag, că primarul refuză să achite contravaloarea lucrărilor făcute în apartamentul social, sa constatat că, din cei 50.000 de lei solicitaţi pentru decontare, doar pentru 5.598 de lei familia Tretiag a prezentat documente justificative.
Cealaltă sumă de bani a fost folosită de familie pentru lucrări la o anexă, o magazie şi materiale consumabile, dar acestea nu aveau legătură cu renovarea apartamentului.
Prefectul de Suceava precizează că se dezice de atitudinea primarului Gheorghe Fron privind utilizarea unor expresii jignitoare faţă de cetăţeni.
“Dorim să subliniem încă o dată aspectul că în relaţiile cu cetăţenii, aleşii locali au obligaţia să se supună regulilor de curtoazie şi disciplină şi să nu folosească expresii injurioase, ofensatoare ori calomnioase” se arată într-un comunicat.
Comentarii