Trofee de excelenţă şi premii speciale, la Gala Excelenţei în Afaceri 2015

CCI SVCamera de Comerţ şi Industrie Suceava a organizat, vineri, la Conacul Domnesc, Gala Excelenţei în Afaceri 2015. Evenimentul a devenit unul de referinţă pentru comunitatea de afaceri din judeţul Suceava, constituind cartea de vizită a succesului şi a performanţei în afaceri.

În fiecare an, CCI Suceava identifică, promovează şi premiază, în cadrul evenimentului, societăţile capabile să funcţioneze la parametri înalţi de eficienţă şi care au obţinut constant performanţe de­a lungul anilor.

Ediţia din acest an a reprezentat un moment de rememorare şi evaluare a timpului care a trecut şi a muncii depuse, cu greutăţile şi împlinirile ei. Topul Firmelor este, de altfel, un barometru al realităţii economice judeţene şi o recunoaştere a meritelor şi reuşitelor pe care managerii companiilor locale le-au obţinut în anul în care s­a scurs, în ciuda obstacolelor întâmpinate.

Acest an a reprezentat, în plus faţă de anii trecuţi, un motiv de sărbătoare având în vedere împlinirea a 165 de ani de la înfiinţarea Camerei de Comerţ şi Meserii a Bucovinei şi 25 de ani de la reluarea activităţii, după perioada comunistă. Momentul a fost marcat în cadrul Galei Excelenţei în Afaceri prin discursul directorului general al CCI Suceava, Lucian Gheorghiu, care a trecut în revistă principalele momente istorice din dezvoltarea sistemului cameral românesc.

De asemenea, în cadrul Galei Excelenţei în Afaceri 2015 au fost acordate trofee de excelenţă şi premii speciale pentru a răsplăti elementele-cheie de diferenţiere pe piaţă, continuitatea în activitate, eficienţa, calitatea şi competitivitatea.

„Îmbucurător este faptul că numărul firmelor care îndeplinesc criteriile de participare la Topul Firmelor, stabilite prin aplicarea unui soft unitar la nivel naţional, este într-o permanentă creştere, evenimentul fiind organizat de toate camerele de comerţ şi industrie în conformitate cu prevederile art. 4, lit. m din Legea nr. 335/2007 privind camerele de comerţ şi industrie. Evaluarea nivelului de performanţă şi stabilirea clasamentelor pe domenii, grupe de activitate şi grupe de mărime a firmelor se realizează de comisiile pentru elaborarea Topului Firmelor, în baza unei metodologii. La nivel teritorial sunt prevăzute următoarele domenii ale Topului: Cercetare – Dezvoltare şi High­Tech; Industrie; Agricultură, Silvicultură şi Industrie Alimentară; Construcţii; Servicii; Comerţ, Export, Turism, împărţirea domeniilor pe grupe de activitate realizându-se în baza Codului CAEN, al obiectului de activitate, declarat pe propria răspundere a firmelor în situaţiile financiare anuale. Indicatorii utilizaţi pentru clasificarea firmelor sunt: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane şi eficienţa utilizării capitalului angajat.

Comparând situaţia înmatriculărilor, precum şi rezultatele companiilor la nivel general se poate observa că numărul total al înmatriculărilor agenţilor economici a scăzut cu 24,59% în 2014, cea mai importantă scădere se înregistrează la înmatricularea de PFA, ÎI şi ÎF – o scădere de aproximativ 38,57% faţă de anul 2013. Numărul de radieri a scăzut, de asemenea, în anul 2014 faţă de anul precedent cu aproximativ 4,76%.

Pentru a prezenta evoluţia principalilor indicatori ai societăţilor au fost avute în vedere toate societăţile care au depus situaţiile financiare anuale pentru anul 2014, cu precizarea că acele societăţi care şi-au suspendat activitatea au obligaţia de a depune declaraţia de inactivitate. Prin urmare, se observă că a scăzut numărul societăţilor care au depus bilanţul cu aproape 6% faţă de anul 2013; un trend invers a înregistrat cifra de afaceri netă – o creştere cu 3,88%, de la 12.251,95 milioane lei în 2013 la valoarea totală de 12.727,65 milioane lei în 2014. În 2014 a crescut şi valoarea profitului curent obţinut de către societăţile din judeţul Suceava cu peste 4%, la fel şi rata profitului (2,67% – rata profitului în anul 2014). Numărul mediu de salariaţi a scăzut de la 62.594 în 2013 la 58.495 în 2014 (o scădere cu 6,55%). Se constată o creştere a productivităţii medii a muncii cu 11,22%, adică o valoare de 218.000 lei pe salariat.

Referitor la distribuţia domeniilor de activitate şi contribuţia acestora la realizarea indicatorilor economico-sociali în anul 2014, se constată următoarele: numărul cel mai mare de societăţi activează în domeniul Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, respectiv 4.755 societăţi, urmat de Industria prelucrătoare cu 1.542 societăţi şi Construcţii cu 1.456 societăţi. Companiile din Industria prelucrătoare au avut în anul 2014 o cifră de afaceri netă totală de peste 4.403,89 mil. lei şi un profit curent de 153,57 mil. lei, companiile din categoria Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor au obţinut a doua poziţie în ceea ce priveşte cifra de afaceri netă, cu o valoare de 4.249,43 mil. lei, urmate de firmele din domeniul Transportului şi depozitării cu 1.474,14 mil. lei.

În ceea ce priveşte profitul curent, companiile din Industria prelucrătoare au avut în anul 2014 un profit curent de 153,57 mil. lei, a doua poziţie în clasament este ocupată de companiile care activează în domeniul Construcţiilor, cu un profit în valoare de 51,85 mil. lei, a treia poziţie aparţinând firmelor din domeniul Transport şi depozitare, cu valoarea profitului de 45,97 mil. lei.

Ierarhia se modifică radical în ceea ce priveşte rata profitului, pe primul loc situându-se companiile din Intermedieri financiare şi asigurări, domeniu ce înregistrează o rată a profitului de 41,80%, pe următoarele poziţii în ceea ce priveşte rata profitului se situează companiile din categoria Activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (20,05%), cele care desfăşoară activităţi în domeniul Sănătate şi asistenţă socială (19,18%) sau informaţii şi comunicaţii (14,23%).

Se observă faptul că domeniile cele mai profitabile au şi un număr ridicat de salariaţi: cei mai mulţi angajaţi din companiile sucevene lucrează în Industria prelucrătoare (16.887 salariaţi), Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor (15.646 salariaţi), Construcţii (6.965 salariaţi) şi Transport şi depozitare (5.743 salariaţi), iar cele mai productive companii sunt cele care activează în următoarele domenii: Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – o productivitate medie a muncii de 0,27 mil. lei/salariat, Industria prelucrătoare, precum şi companiile din Transport şi depozitare – 0,26 mil. lei/salariat şi Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat – 0,24 mil. lei/salariat.

Rezultatele pozitive obţinute de către companii în anul 2014 reprezintă un motiv de bucurie pentru mediul economic sucevean, iar Gala Excelenţei în Afaceri 2015 şi-a propus – şi sperăm că a reuşit – să încununeze acest succes.

Camera de Comerţ şi Industrie Suceava adresează felicitări tuturor firmelor nominalizate anul acesta în Topul Firmelor, considerând că acestea sunt cele care ne fac cinste şi dau măsura dezvoltării economice a judeţului şi mulţumeşte partenerilor principali SIVECO ROMÂNIA şi EXPERT MUSIC, sponsorilor Carpathian Springs, Rio Bucovina, Real, Promoart, Selgros, AutoSchunn, Generali, Banca Transilvania şi Groupama, precum şi partenerilor media pentru contribuţia acestora la buna desfăşurare a evenimentului” a declarat Lucian Gheorghiu.

TROFEE DE EXCELENŢĂ

TROFEUL DE EXCELENŢĂ PENTRU CEA MAI MARE CIFRĂ DE AFACERI ÎN ANUL 2014

– EGGER ROMÂNIA SRL RĂDĂUŢI

TROFEUL DE EXCELENŢĂ PENTRU MANAGERUL ANULUI 2014

– LUCIAN BANCIU – EGGER ROMÂNIA SRL

TROFEUL DE EXCELENŢĂ PENTRU ANGAJATORUL ANULUI 2014

– GRUPUL HOLZINDUSTRIE SCHWEIGHOFER

TROFEUL DE EXCELENŢĂ PENTRU CALITATE

– MARELBO PROD-COM SRL

TROFEUL DE EXCELENŢĂ PENTRU 20 ANI DE ACTIVITATE

– CALCARUL SA

– KILLER SRL

– MEVAROM IMPEX SRL

PARTENERI PRINCIPALI

– SIVECO ROMÂNIA

– EXPERT MUSIC

SPONSORI

– CARPATHIAN SPRINGS SRL, RIO BUCOVINA SRL, REAL HYPER MAGAZINE SRL, PROMOART SRL, SELGROS CASH & CARRY SRL, AUTO SCHUNN SRL, GENERALI SUCEAVA, GROUPAMA SUCEAVA, BANCA TRANSILVANIA

PREMII SPECIALE

TROFEELE SPECIALE PENTRU PARTENERIATUL CU CAMERA DE COMERŢ ŞI INDUSTRIE SUCEAVA ÎN ANUL 2014

– AC MOBILE SRL, AUTOSERVICE SRL, ASSIST SOFTWARE SRL, BERMAS SA, BETTY ICE SRL, BILCO TRADING SRL, CONFANA INDUSTRIES SRL, CON BUCOVINA SA, CORSEM IMPEX SRL, CONSULTING GROUP SRL, DAREX AUTO SRL, DRU-PO SRL, DELTAFARM SRL, DORNA TURISM SA, ECUATOR SRL, FLAGA LPG SA, GENERAL CONSTRUCT SRL, INTUS SRL, LOIAL IMPEX SRL, LOVERS ROMÂNIA SA, NICOLIS PRODCOM SRL, MOLDPROIECT ASD SRL, PRIMAGRA SRL, RAILEX SRL, RNP – DIRECŢIA SILVICĂ SUCEAVA, SAVCOM SRL, SAMI PLASTIC SA, S.U.C.T. SA, SOGEM PRODUCTION SRL, SUPERSTAR SRL, TEST PRIMA SRL, URSA MARE COMPROD SRL

TROFEUL SPECIAL PENTRU SUPORT MEDIA ÎN ANUL 2014

– BUCOVINA TV SUCEAVA, INTERMEDIA SUCEAVA, CRAI NOU SUCEAVA, MONITORUL DE SUCEAVA, OBIECTIV DE SUCEAVA, VIVA FM SUCEAVA

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: