„Teen Perform” şi-a atins scopul

Promovabilitatea la bacalaureat a crescut în cele 34 de şcoli incluse în proiect

Proiectul „Teen Perform – Program inovator de îmbunătăţire a rezultatelor şcolare în învăţământul liceal” a ajuns la final, rezultatele lui depăşind indicatorii prognozaţi.

Proiectul a fost implementat de Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Dâmboviţa şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar Bucureşti, în perioada 18 aprilie 2014 – 18 octombrie 2015.

El a vizat “sprijinirea dezvoltării şi evaluării sistematice a procesului de formare a competenţelor-cheie pentru 4100 de elevi din învăţământul liceal, în vederea susţinerii şi promovării cu succes a examenului naţional de bacalaureat, prin intermediul unui program educaţional inovator, desfăşurat la nivel multiregional, în regiunile Nord-Est şi Sud-Muntenia” a declarat managerul de proiect, inspectorul general adjunct al IŞJ Suceava Gabriela Scutaru.

Prof. Scutaru a precizat că cea mai importantă activitate a proiectului a constituit-o programul educaţional la nivel multiregional „Pregătirea pentru bacalaureat, o provocare pentru elevi, părinţi şi cadre didactice!”, în vederea susţinerii cu succes a examenului de bacalaureat de la final de clasa a XII-a, derulat în 34 de unităţi liceale din judeţele Suceava şi Dâmboviţa.

În cadrul conferinţei finale organizate la Suceava, săptămâna trecută, au participat experţi din echipa de implementare din ambele judeţe, cadre didactice din diferite unităţi şcolare, directori de liceu şi inspectori şcolari. Ei au prezentat rezultatele proiectului, evidenţiind performanţele cu ajutorul indicatorilor anticipaţi prin cererea de finanţare. Cele mai importante realizări au fost depăşirea numărului de elevi participanţi (au participat la proiect a 4264 elevi, din ambele judeţe, faţă de 4100), acreditarea programelor de formare pentru profesori şi experţi în educaţie, realizarea unor materiale suport şi resurse de învăţare (kitul elevului şi kitul profesorului), realizarea unei platforme educaţionale. Nu în cele din urmă, s-au menţionat, la capitolul realizări, achiziţiile şi dotările realizate, prin proiect, în cele două inspectorate şi în cele 34 de şcoli participante. Dotările au constat dintr-un server, 34 smartboarduri, 55 laptopuri, patru videoproiectoare, două „multifuncţionale”.

“În diseminarea rezultatelor implementării programului, intervenţiile experţilor participanţi la program au accentuat asupra rolului şi importanţei activităţilor desfăşurate cu elevii în pregătirea pentru examenul de bacalaureat, valoarea programului fiind dovedită prin creşterea procentelor de promovabilitate ale liceelor implicate. Între beneficiile directe ale elevilor participanţi au fost menţionate: mai buna organizare a timpului de învăţare, sistematizarea materiei, recuperarea unor conţinuturi sau mai buna înţelegere a acestora, prin rezolvarea a numeroase variante de subiecte” a declarat Gabriela Scutaru.

Elevii, motivaţi să înveţe mai mult

În ce priveşte impresiile elevilor consemnate în chestionarele finale, ei au remarcat modalitatea practică şi interactivă a programului, cooperarea cu colegii, modul de predare şi explicare al profesorilor, precum şi materialele utilizate în program ce au facilitat accesul la o mai bună înţelegere a conţinuturilor programei.

„Elevii au apreciat că testele administrate şi progresul înregistrat au contribuit la aprecierea nivelului de pregătire, creşterea încrederii motivându-i totodată să înveţe mai mult” a mai spus managerul de proiect. Acesta a mai menţionat că o contribuţie importantă în îndeplinirea obiectivelor programului şi desfăşurarea în bune condiţii a activităţilor în şcoli au avut-o şi cele 100 de cadre didactice şi experţi în educaţie şi cei 40 de psihopedagogi şcolari din fiecare judeţ, care au lucrat în mod direct cu elevii, în implementarea programului.

Cele 17 licee din judeţul Suceava cuprinse în proiect au fost: Liceul Tehnologic „Ion Nistor” Vicovu de Sus; Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava; Liceul Teoretic „Ion Luca” Vatra Dornei; Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava; Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava; Colegiul Silvic „Bucovina” şi Liceul Tehnologic Nr. 1, din Câmpulung Moldovenesc; Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, colegiile „Eudoxiu Hurmuzachi”, Tehnic şi “Andronic Motrescu” din Rădăuţi; Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” şi Colegiul “Vasile Lovinescu” din Fălticeni; Colegiul Tehnic „Laţcu Vodă” Siret; Colegiul Naţional de Informatică „Spiru Haret” Suceava; Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava şi Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: