Nouă dintr-o lovitură

 > Nouă persoane din Şcheia, din 15 persoane vizate, au ajuns în aceeaşi zi după gratii pentru mărturie mincinoasă > Acestea au făcut declaraţii false în încercarea de a-şi salva doi cunoscuţi de la răspunderea în faţa legii

 Celulele arestului IPJ Suceava s-au umplut marţi, după ce nu mai puţin de nouă persoane au făcut cunoştinţă cu ele. Cei nouă, dintr-un total de 15 persoane vizate, bărbaţi şi femei, cu toţii din comuna Şcheia, au fost luaţi pe sus de poliţişti după ce pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava a fost înregistrat dosarul penal nr. 3381/P/2015 în care se efectuează cercetări faţă de şcheieni „pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului“, după cum am aflat de la Biroul de presă din cadrul IPJ Suceava. Suspecţii, unii cu antecedente, alţii fără, s-au alăturat celor doi infractori pe care, prin declaraţiile lor oficiale, încercau să-i scape de răspunderea în faţa legii.

„În fapt, în sarcina suspecţilor s-a reţinut că, fiind audiaţi în calitate de martori într-un dosar penal privind faptele comise de inculpaţii M.V. şi R.D, în scopul asigurării sustragerii de la răspundere penală a inculpaţilor, au făcut afirmaţii mincinoase în legătură cu faptele şi împrejurările esenţiale ale cauzei cu privire la care au fost întrebaţi, urmărind a obţine, prin declaraţiile mincinoase date, o soluţie de achitare din partea instanţei“ precizează sursa citată.

Este vorba despre un dosar în care doi bărbaţi au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „lipsire de libertate în mod ilegal, tentativă la infracţiunea de lipsire de libertate, lovire sau alte violenţe” şi „violenţă în familie”.

Astfel, marţi, ca urmare a planului de acţiune realizat la nivelul IPJ Suceava, lucrătorii judiciarişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, beneficiind de suportul tactic al luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale şi a lucrătorilor Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Suceava, au pus în executare 15 mandate de aducere a suspecţilor. Aceştia au fost identificaţi de poliţişti şi conduşi pentru audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, iar în urma lor şi a administrării materialului probator, o parte dintre ei au recunoscut faptele reţinute în sarcină. Iar în urma activităţilor desfăşurate au fost emise ordonanţe de reţinere cu privire la nouă suspecţi – şapte femei şi doi bărbaţi, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii participaţiei fiecăruia la activitatea infracţională.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: