Aceşti îngeri trişti

 > Tinere condeie bucovinene – „Transplant de emoţii. Compendiu liric“

La Editura „Little Lamb” Suceava, 2015, a apărut un volum de versuri intitulat „Transplant de emoţii”, volum în care au publicat opt elevi rădăuţeni între 14 şi 20 de ani, constituiţi în cenaclul „Mignon” la Casa de Cultură Rădăuţi. Cenaclul a luat fiinţă la iniţiativa lui Constantin Georgescu, locuitor al acestei urbe, care a adunat tineri iubitori de literatură şi artă, lucru foarte lăudabil. Volumul este o culegere colectivă a câtorva iubitori ai poeziei, debutanţi într-ale scrisului şi alcătuit sub îndrumarea lui Constantin Georgescu, ceea ce este la fel de frumos ca intenţie şi lăudabil. Cartea are o casetă tehnică în care apar şapte nume care asigură ţinuta tehnică a volumului. Dintre toţi care au publicat între coperţile acestui volum, cele mai reuşite apariţii sunt desenele aparţinând Ralucăi Fădor şi Roxanei Pintilie, artiste cu adevărat talentate. În casetă apare şi numele unei profesoare care ar fi făcut corectura, aşa, de complezenţă, spre a da greutate cărţii, dar care nici nu a văzut textul; dovadă, zeci de greşeli impardonabile, de ortografie şi de punctuaţie. Lector apare iniţiatorul volumului, omul care girează cu numele său calitatea discutabilă a conţinutului; dar, neînţelegând sensul cuvintelor, propune, în casetă, ca tehnoredactor un nume, iar ca aranjare în pagină, un alt nume, de parcă tehnoredactarea nu include, printre altele, şi aranjarea în pagină…

Bogdan Horodincă semnează un reuşit cuvânt introductiv, urmat de o a doua introducere semnată de „poet Constantin Georgescu”, ca să se ştie cine este dumnealui. Am citit în viaţa mea sute de prefeţe şi introduceri semnate de oameni cunoscuţi la nivel de ţară, dar niciodată nu-şi puneau astfel eticheta, spre a fi clar ce sunt, dar sus-numitul o face, ca să se ştie ce este el şi ce blazon poartă. Mă rog, gusturi; fie ele şi îndoielnice. Aş spune că această carte „are multe moaşe şi a rămas copilul cu buricul netăiat”, căci nu a avut redactor de carte, adică un responsabil care să urmărească multe condiţii. Nu te duci numai cu CD-ul la tipografie, cu gândul că tipograful îţi face tot. Tipograful doar tipăreşte, nu concepe cartea.

M-am bucurat când am văzut că aceşti adolescenţi au preocupări literare şi că scriu versuri, ştiind că „românul s-a născut poet”. M-am bucurat când şi-au adunat efortul încropind de un volum, m-am bucurat că cineva, cu bună intenţie, se preocupă de ei şi îi încurajează. M-am supărat însă că nu s-a făcut o selecţie mai riguroasă a poeziilor, că tonul lor nu este mai luminos, mai optimist, că nu au un mesaj de viaţă care să te înalţe, să te umple de bucurie, să te înfrumuseţeze, să-ţi creeze plăceri estetice. Cei opt autori sunt: fetele – ca nişte flori, băieţii – ca nişte trandafiri, împreună – ca nişte îngeri tineri şi frumoşi, şi buni. Şi mă aştept de la ei, aşa plini de viaţă, să văd o explozie de bucurie, de frumuseţe şi entuziasm, de triumf şi izbândă, de victorie, să-i admir şi să-mi crească şi mie inima de bucurie şi de mulţumire, dar tonusul lor este exact invers, cu vibraţii joase, prezentând o atmosferă morbidă, funestă, întunecată, nejustificată, ce nu are ce căuta în poezia tânără, care trebuie să fie optimistă, să bucure pe cititor, nu să-l întristeze, să-i compătimească şi să plângă când îi citeşte. Voi cita din materialul clientului. O autoare de 14 ani, care abia porneşte în viaţă, spune: „Îmi aştern gândurile rele sub forma unui cavou/ Şi i le dădeam tabloului pe un platou Întunecat/…/ Dar într-o zi tabloul a fost furat/ Sub nişte vechi ruine-nmormântat/ De nişte ciocli./…/ De-atunci tot plâng… o, cât te-am aşteptat, Tristeţe./ Îţi vine să ucizi, dar ai mâinile legate/ Iar tot ce faci e să înjuri/ În gând/… /Şi criminalii…/ funia de gât, cu mâna lor vor strânge/… Mă întreb ca un om sănătos la cap ce caută acest coşmar în mintea unui copil fraged şi nevinovat, dar care vrea să ucidă şi să înjure? Ce catastrofă s-a abătut în viaţa lui că e trist şi vorbeşte despre criminali şi spânzurătoare? Aceasta e poezie?! Şi se încheie cu două versuri având un cuvânt în repetiţie care nu are rol estetic; dar Georgescu nu are simţ estetic şi tăria să intervină şi să corecteze şi să le elimine. „Poezia”, care nu e poezie, eu nu aş fi selectat-o şi reţinut-o, se încheie astfel: „Apoi îmi reiau visul în care mă sugrumi”! (pp.8-9). Ca în filmele „horror”, cu sinucigaşi. Aceeaşi autoare ultrapesimistă, într-o altă încercare, afirmă: „Să aduci liniştea cea înmormântată, Tristeţe”. La 14 ani, când încă nu ai început viaţa, să ai asemenea trăiri denaturate înseamnă că ceva nu e normal în psihicul acestui copilaş. Cineva trebuie să intervină şi să-l lumineze, să-i arate cărarea dreaptă şi luminoasă, spre înălţimi, nu spre prăpastie. Dar îndrumătorul acestor copii este şi el prăpăstios în gândire şi întunecat în poeziile sale, iar atunci de unde să iradieze lumină şi bucurie, şi frumuseţe, oferind şi altora?

Un al doilea autor al culegerii, care are şi el 16 ani, spune şi el că: „Visele-ţi sunt spulberate,/ Aşteptările uitate,/ Gândurile îngropate,/ Şi viaţa devine-ndată/ Mii de cioburi sparte…/ (p.25). Trăieşte şi el „Iluzii pline de farmec” şi „Culori fără de nume”, ca şi colegii săi de generaţie. O altă autoare, în ultimul an de liceu, a căzut şi ea în butoiul cu melancolie, prezentându-ne „Flori ofilite”: „Plâng florile însângerate de singurătate,/ Gustul neantului mă sufocă/ Şi cântă în surdină/. Orbii dansează cu inima în mână./… /pe verandă o valvă însetată/ E rece şi strigoii prevăd despărţirea./…/ Iar eu chem strigoii,/ Să-mi cânte în surdină./ Şi florile s-au ofilit, iar eu,/ Cu singurătatea mea le-am însângerat;/ Inima însetată îngână/ Şi florile au început din nou să plângă./(p. 33). Iar cititorul ce să facă? Să plângă şi el? „Întuneric fiu al luminii”, „cavou de speranţe adormite”, „timpul bolnav”, „rugină paradisiacă”, „un cimitir… cu orhidee” conturează o atmosferă apăsătoare, tristă. Şi această autoare, fără simţ estetic în poezie, repetă deranjant cuvinte (vezi „Simfonia paşilor”, strofele a 3-a şi a 4-a). I-am corectat o altă poezie nerealizată artistic, dar autoarea nu a acceptat modificările în bine făcute de subsemnatul şi şi-a publicat ea versurile la nivelul ei de neînţelegere, iar Georgescu nu a înţeles nimic şi a acceptat lipsa de valoare (vezi, p. 40, care în 3 strofe de câte 4 versuri, există 8 greşeli de ortografie şi punctuaţie). Din orgoliu prost înţeles faci rabat la calitate.

O altă autoare este şi ea „Bolnavă de vise”, o fetiţă de 14 ani; la câtă experienţă de viaţă are şi ea, a ajuns la concluzia că „Întreaga omenire este rea şi egoistă” (p.55), dar trage nădejde că „Poate odată o să-mi găsesc scopul” (p.63). Oare Georgescu nu putea să-i schimbe cuvântul grobian ce nu are valoare poetică, decât egoistă: „scopul” şi să-l înlocuiască cu unul de rezonanţă mai subtilă?

Un absolvent de liceu, acum student la o facultate grea şi pretenţioasă la Bucureşti, spune colegilor la terminarea liceului, că în loc să întrevadă noi orizonturi, mai strălucitoare, se închipuie a fi pe un pat de boală unde trage să moară (p. 69). Autorul vede că „Peste piscuri de ciment/ se las-o pânză neagră”…(p.70), „Globul e rece/ dar şi luminos/ pleacă şi vine fără nici un rost/ Şi-a arătat a treia faţă/ E una rece, moartea curată/ natura tremură înfiorată/ copiii fug, mamele strigă/…(p. 72). Cam ca la sfârşitul lumii. Când colo, el ne prezintă toamna. Un alt poet vedea în toamnă un alt peisaj bogat, plin de roade: „Mere, pere în panere/ şi gutui amărui/ cu puf galben ca de pui”. Dar acela era poet şi avea o altă viziune. Autorul nostru: „Pe râuri de ciment alerg/ cadavru-mi respirând mecanic/… în port/ Aceleaşi nave putrezite/ din ceaţă se arată/ (p.77). Tot el, „din poezii îşi sculptează un sicriu” (p.80). Dacă l-ar fi citit pe Blaga, ar fi văzut că pentru celebrul poet poeziile erau „Pietre pentru templul” său, vizând nemurirea, nu moartea, cum o vede autorul nostru. O autoare, care are şi ea doar 16 ani, ne vorbeşte cu aceeaşi tristeţe şi melancolie, ca şi ceilalţi, despre „îngeri condamnaţi”, despre „o lume întunecată şi amărâtă”, despre „imperiul de vise”, încât ne întrebăm dacă Georgescu a adunat „corul bocitoarelor”, în loc să învioreze acel buchet de minunate flori ce au venit înaintea sa şi aşteaptă de la el lumina; iar el le oferă întunericul, pentru că aşa e închis şi întunecat sufletul său şi mai contaminează şi pe alţii. Aceşti copii sunt nevinovaţi. Nefiind îndrumaţi, au scris şi ei cum s-au priceput. Dar dacă nu te pricepi, de ce te proţăpeşti în faţa lor şi nu-i îndrumi? Dar pentru aceasta îţi trebuie studii la bază, îţi trebuie cultură la activ. Cu amatorism nu faci nimic. Dacă nu ai nici de una, nici de alta, devii impostor, le înşeli încrederea, neoferindu-le nimic constructiv, creativ. Ca să scrii poezie îţi trebuie, pe lângă sensibilitate sufletească, talent înnăscut şi o cultură vastă, o muncă continuă şi susţinută. Nu merge cu speculaţii. Ca să scrii bine îţi trebuie studii de teorie literară, istorie literară, critică literară, estetică literară, dar şi stilistică, semantică, dar şi gramatică, reguli de scriere. Dacă tu scrii versuri cu greşeli de ortografie, nu ştii unde se pune virgula şi unde nu, nu ai citit câteva roabe de cărţi de poezie să cunoşti stiluri şi tipuri de imagini artistice, să-ţi însuşeşti un limbaj poetic specific, să găseşti modele, nu ţii minte pe de rost măcar câteva zeci de poezii, din poeţii români cei mai cunoscuţi, ce îndrumător poţi fi tu în faţa lor care te privesc ca pe un profesor care ştie tot, iar tu nu ştii nimic? Rezultatul? Un eşec. Cu incultură nu realizezi nimic, decât te faci de ruşine şi devii un caraghios. Aceşti copilaşi îndrumaţi, perseverând, citind, ştiind ce se acceptă în poezie şi ce nu, – căci limbajul poetic nu este limbajul omului de pe stradă cu cuvinte plate şi banale, – vor progresa. Ei trebuie să mai înţeleagă că o înşiruire de versuri nu alcătuieşte o poezie. Ca să fie o poezie-poezie, trebuie să exprime un mesaj, o vibraţie, să încânte. Nu orice încercare de poezie e o poezie. Poţi scrie unu, două caiete de versuri, dar care să nu fie poezie cu care să poţi ieşi în lume, ci doar un exerciţiu. Autorii noştri au scris poezie albă, ca să nu lupte cu rimele; dar poezia albă e la fel de pretenţioasă ca şi cea clasică, nu este o coloană de proză realizată etajat, nici o înşiruire haotică de expresii care nu se leagă unele de altele sau din care să nu reţii nimic. Nu forma poeziei salvează conţinutul. Citiţi pe Eminescu, Esenin, Sevcenko şi veţi vedea că te fascinează conţinutul original şi inimitabil, imaginile splendide, ritmul, muzica, multe poezii devenind cântece. Ca să scrie „Mai am un singur dor” în forma actuală, Eminescu a scris poezia de 45 de ori, realizând aşadar 45 de variante. „Pe lângă plopii fără soţ” – vreo 20 de variante, iar unele din versurile sale ajungeau şi la 30 de variante, până atingea perfecţiunea de cristal. Iar Eminescu era un geniu! Un copilaş scrie un vers palid şi şchiop, dacă vrei să-l corectezi, el plânge, de parcă i-ai stricat jucăria, căci el nu găseşte, în lipsa lui de inspiraţie şi sărăcia lui imagistică, o variantă mai bună, iar pentru el acolo se sfârşeşte lumea. Ori aceasta, ori nimic. La câtă lipsă de experienţă are el, i se parcă că a reuşit cine ştie ce realizare; când colo nu are valoare. Neavând experienţă, pentru un necunoscător e bine şi aşa, rău cum e. Un perfecţionist întotdeauna va accepta îmbunătăţirile. Un vers nu are voie să aibă mai mult de 16 silabe. Lipsa de punctuaţie duce la pierderea muzicalităţii interne a textului. Chiar efectul teatral trebuie circumscris în limitele clasice exersate de înaintaşi. Nerespectate convenienţele, ne pierdem de pe drum, rătăcind. Jonglerii sunt buni numai la circ.

Cartea prezintă opt medalioane cu datele personale ale acelor autori. Din cele opt medalioane, patru nu au aliniat textul la dreapta (greşeli tehnice). Poeziile de la pp. 8-15 nu respectă versurile, scriind cu literă mare cuvinte comune la mijloc de rând. Virgulele sunt puse în multe locuri aiurea: chiar între subiect şi predicat, înainte de copulă, la distanţă de ultima literă a cuvântului. Nu există semne diacritice: „a” în loc de „ă”, la „î” – fiind scris „i”, „s” în loc de „ş”, „t” în loc de „ţ”, „ş” în loc de „ţ” şi invers, scriere moldovenească, în loc de scriere literară: „mi-i” în loc de „mi-e”, litere lipsă în cuvinte, grupul pronume-verb scris cu greşeală, cuvinte legate, scris cu un „i” în loc de „ii” şi invers. O carte plină de greşeli! E mulţumit acum Georgescu de ce a făcut el copiilor? „Nu toată gâza strânge miere” – spune un proverb. A face o carte e mai mult decât a repara nişte pantofi.

Să fiu bine înţeles: nu vreau să descurajez pe nimeni. Copiii întâi să citească, apoi să se apuce de scris. Dacă scrii, să o faci cu responsabilitate, nu oricum, căci trebuie să te respecţi pe tine, dar şi pe cititor. Să ne zbatem pentru a dobândi valoare dacă vrem să ne impunem. Nu o facem, nu vom izbuti. Ne vom pierde. Aici nu merge cu păcăleli, cu amatorisme. Cunosc un autor care a scris 15 cărţi, dar pricepuţii în ale literaturii nu l-au recunoscut de scriitor. Era submediocru. Cunosc un scriitor care a publicat 55 de cărţi, dar este menţionat când şi când, ca scriitor de duzină, de rangul doi. Un altul avea 62 de cărţi publicate şi-şi întreba confraţii dacă una din cărţile sale este roman sau numai reportaj. Deci aprecierile sunt diverse, iar numai timpul cerne valorile. Urez acestor tineri condeieri să mai încerce, să schimbe timbrul şi tonul, să persevereze. Ai greşit, mai încearcă, ai reuşit, mai repetă. Dacă insişti trebuie să reuşeşti. Eu, până a publica primul meu volum de poezie, am pus două ierni caietele mele cu manuscrise pe foc, pentru că nu eram mulţumit de ce am realizat şi nu am murit, am mai scris şi am publicat alte şi alte volume. Au mai făcut-o şi alţii.

Ca să închei optimist, voi prezenta o poezie care mi-a plăcut cel mai mult şi care seamănă a cântec: „Prin pădurea mea de gânduri/ Tai poteci de umbre lungi/ Ca să pască maci albaştri/ Caii nibelungi// Şi-n rotunda mea pupilă/ O să-mi pun un anotimp/ Inspirat din nefirescul/ Timpului fără de timp” (p.93).

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI