Şoferi străini, prinşi cu actele în neregulă pe drumurile judeţului Suceava

Doi participanţi la traficul rutier derulat pe drumurile din judeţul Suceava, dar care nu au cetăţenie română, au intrat în atenţia autorităţilor după ce au fost prinşi deplasându-se la volanul unor autovehicule fără a avea însă documentaţia necesară, aşa cum prevede legislaţia în vigoare din ţara noastră. Unul dintre şoferii descoperiţi în neregulă a fost oprit pentru un control de rutină de un echipaj din cadrul Poliţiei oraşului Siret pe DN 2, pe raza oraşului. La volanul maşinii se afla un bărbat de 55 de ani din Republica Ucraina, care a prezentat pentru control mai multe documente personale şi ale autoturismului. Când a venit vorba şi despre permis, ucraineanul a crezut că scapă declarând verbal că are aşa ceva, dar l-a uitat acasă. Ce nu ştia el e faptul că România are acces la baza de date din ţara vecină şi oamenilor legii nu le-a fost greu să afle imediat că de fapt ucraineanul minte fără nicio jenă, deoarece nu figurează ca fiind posesor de permis de conducere. Posedă însă, începând cu weekendul trecut, un dosar penal întocmit pe numele său.

Aproape de miezul nopţii de sâmbătă spre duminică şi un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Podu Verde din localitate un autovehicul cu remorcă condus de un tânăr de 24 de ani, din Republica Moldova. În urma verificării documentelor ansamblului auto, poliţiştii au constatat faptul că „masa maximă autorizată a autoturismului şi remorcii depăşeşte maximum admis pentru categoria permisului de conducere deţinut de conducătorul auto”. Ansamblul de vehicule i-a fost încredinţat tânărului moldovean, pentru a fi condus pe drumurile publice, chiar de proprietarul acestuia, un bărbat de 30 de ani, domiciliat în municipiul Bucureşti, care se afla în autovehicul. În cauză, s-a întocmit dosar penal faţă de tânărul de 24 de ani sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv”, dar şi faţă de bărbatul de 30 de ani pentru comiterea infracţiunii de „încredinţarea unui vehicul spre conducere unei persoane care are permisul de conducere necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv”, ce va fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: