La Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava

Claudia Anchidin, Miss Boboc 2015

Elevii de la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava şi-au desemnat cea mai frumoasă şi mai talentată bobociţă, vineri seara, în cadrul unui spectacol de excepţie ce a avut loc pe scena Casei de Cultură din municipiu. Balul Bobocilor din acest an i­a purtat pe liceenii de la „Ştefan” pe „Tărâmul viselor”, un tărâm magic în care armonia şi bunătatea au fost cuvintele de ordine.

În încercarea de a descoperi cea mai frumoasă bobociţă, organizatorii Balului Bobocilor au prezentat o poveste tragicomică a unui tânăr licean pe nume Robert care nu putea să viseze. Pentru a­l scăpa de anomalia ce l­a cuprins, ştefaniştii au ales zece dintre cele mai frumoase vise, zece tinere asemenea unor flori gingaşe.

Ele au demonstrat pe tot parcursul spectacolului că orice vis poate deveni realitate dacă există credinţă şi voinţă.

O apariţie neobişnuită, dar care a dat savoare spectacolului liceenilor, a fost cea a câtorva locuitori din „Coşmargastan” care au aflat de cele zece fete frumoase şi care şi-au dorit să le răpească. Însă, boboacele de la „Ştefan” au arătat că sunt încrezătoare în forţele proprii, iar locul lor e pe „Tărâmul viselor”.

Astfel, într-o atmosferă caldă şi foarte prietenoasă, tinerele au păşit pe scenă cu multă graţie şi au prezentat celor de pe „Tărâmul culorilor” (publicului), dar şi Consiliului de Administraţie al viselor (juriului), că probele de prezentare, de aptitudini, de spontaneitate şi de prezentare a ţinutelor de seară sunt foarte uşor de trecut.

Astfel, dacă la proba de prezentare cele zece tinere s­au pus în valoare prin devize, pasiuni sau planuri de viitor, la proba de aptitudini au arătat că într-adevăr sunt şi foarte talentate la muzică, dans, desen şi teatru.

Nici proba de spontaneitate nu le-a pus în încurcătură pe boboacele ştefaniste, chiar dacă „coşmargastanii” au încercat să se impună.

Cât despre proba de prezentare a ţinutelor de seară, tinerele aspirante la titlul de Miss Boboc au defilat în rochii lungi, diafane, care le-au scos în evidenţă trăsăturile şi au complicat misiunea juriului.

Spectacolul a fost presărat cu momente artistice deosebite, dansurile de societate, interpretările muzicale, baletul sau trupa de teatru „Pi” stârnind ropote de aplauze în sală.

Un moment foarte emoţionant a fost prezentarea unui videoclip realizat în incinta Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava în care elevi, profesori, părinţi sau personalul de pază au spus ce dorinţe şi aspiraţii au.

Până la aflarea câştigătoarei titlului de Miss Boboc 2015, liceenii s­au distrat şi au cântat alături de invitaţii speciali ai petrecerii, membrii trupei Taxi, care au făcut un adevărat spectacol.

Piese precum „Ai închis marea în ochi”, „Stelele care cad”, „Dor şi doare”, „Dragostea ca o pereche de pantofi”, „Subtitrarea la români” sau „Cele două cuvinte” s­au dovedit a fi pe placul ştefaniştilor, ei ridicându-se de pe scaune pentru a cânta alături de trupa Taxi.

Unul dintre cele mai aşteptate momente a fost desemnarea celor mai frumoase boboace.

Astfel, pentru rafinamentul, inocenţa şi eleganţa de care au dat dovadă pe parcursul spectacolului au fost desemnate: Bianca Luca – Miss Eleganţă şi Hristina Burduhos – Miss Popularitate.

De asemenea, cu locul III a fost premiată Denisa Babeii, iar cu locul II tânăra Mina Axinte. Miss Boboc 2015 la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava a fost desemnată Claudia Anchidin.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: