O plâng Grădinile mănăstirii cu lacrimi din cerul Voroneţului

696  lansare album dany madlen„A plecat Dany” – e cea mai tristă, mai înlăcrimată veste primită în ultimul timp. Acum un an, la 14 octombrie, ora 4 şi 27 de minute, Doina Cernica a transmis la mai mulţi prieteni aceste trei cuvinte, care i-au pus capăt speranţelor, i-au spulberat aşteptarea unui miracol, i-au oprit pentru o clipă rugăciunile, poate şi credinţa… Numai cine a pierdut pe cei mai iubiţi şi mai scumpi îşi dă seama ce se întâmplă în sufletul omului când deznădejdea e mai mare decât credinţa. Cu câteva zile înainte, la 10 octombrie, Dany a primit îmbrăţişările familiei şi prietenilor de ziua naşterii, iar anul acesta avea să-şi adune destinul într-un frumos jubileu. Nu ştiu dacă a avut puteri să citească, sau dacă apropiaţii care i-au vegheat ultimele zile i-au transmis şi mesajul meu, prin care îi doream ca inima să-i plângă doar de prea multă frumuseţe a toamnei, văzute şi simţite de sufletul ei fin de artist. Cele trei cuvinte, primite peste câteva zile de la sora ei, Doina, mi-au aprofundat regretul că mesajul meu n-a ajutat-o, nu i-a prelungit zilele, precum nici toate celelalte urări de sănătate şi rugăciuni pentru întremarea ei din partea oamenilor care au cunoscut-o, i-au admirat creaţia.

I-am răspuns atunci Doinei ceea ce simţim fiecare în clipele de insuportabilă pierdere: cuvintele nu mai pot spune nimic. Am aprins lumânarea lângă tabloul ei negru, ce mi l-a dăruit când a fost cu o miniexpoziţie la Cernăuţi, şi pe care îl ţin în casă, în pofida superstiţiilor că nu e bine să „primeşti” atâta negru în viaţă. Or, negrul pictoriţei Dany-Madlen Zărnescu emană lumină, în care o regăsesc aşa cum am văzut-o, am cunoscut-o în episodicele ei vizite la Cernăuţi. Intuiesc acum că ea ştia şi cunoştea mai bine decât noi, cei care lucrăm şi trăim în cuvânt, că sublimul poate fi redat mai simplu şi mai firesc prin culoare. Şi din imensitatea feeriei cromatice s-a logodit cu negrul, deoarece pentru sufletul ei era tocmai acel obsedant „întuneric supraluminos”, pe care îl căuta pretutindeni (şi numai ea îl putea găsi). Îl căuta pentru a-l înnobila pe hârtie, ca să ni-l transmită nouă, celor care nu avem ochi să vedem sacralitatea tăinuită în simfonia culorilor, nici îndeajuns suflet pentru a culege lumină din întuneric.

De la acel înlăcrimat 14 octombrie din anul trecut m-am întâlnit de câteva ori cu Doina – la Cernăuţi şi la Suceava. De fiecare dată am evitat să rostesc numele lui Dany de teamă să nu-i sparg fragilul înveliş al durerii. Dar ea era (şi este) mereu prezentă între noi – prin „Crucea” reprodusă pe coperta cărţii noastre „Dulce de Suceava. Amar de Cernăuţi”, această lucrare a artistei Dany Madlen Zărnescu, distinsă cu Menţiunea de Onoare a Centrului de Artă şi Literatură Cordoba-Spania şi Premiul Primăriei Chişinău, Republica Moldova, întruchipând esenţa a celor peste 500 de pagini adunate între copertele volumului. Şi astă primăvară, pe la începutul lui Florar, la vernisajul comun al artiştilor din Suceava şi Cernăuţi, am întrezărit-o undeva pe aproape, săgetată de gândul că ar fi venit cu multă bucurie de la Bacău. Acolo îşi avea familia şi atelierul de creaţie, odrăslea tinere talente (a fost profesoară la Palatul Copiilor din Bacău), dar rămăsese legată prin mii de fire de Bucovina, mai ales de Suceava, unde i-a trăit şi s-a stins (în 2010) mama, unde era aşteptată de surorile, Doina şi Muguraş, de nepoţi şi prietenii întru idealul creaţiei. De la un timp, odată cu primele tabere de creaţie, când s-au înviorat relaţiile între artiştii plastici din ambele părţi ale frontierei, Dany-Madlen Zărnescu s-a ataşat şi de Cernăuţi. De fapt, făclia dragostei pentru oraşul pe unde îşi purtase paşii tinereţii mama lor Veronica i-a aprins-o cu mult înainte Doina. Întâmplarea făcu ca în 2009 să vină pentru prima dată în iulie, apoi şi în august la Cernăuţi. Lucrările ei, expuse atunci la Muzeul de Artă din Cernăuţi, în cadrul vernisajului artiştilor plastici români şi ucraineni participanţi la tabăra de creaţie ce fusese organizată în acel an la Suceviţa, i-au uimit pe colegii fascinaţi de elementele inedite, provocatoare la răsturnarea tiparelor – „ferestre spre absolut”, cum le-a numit reputatul critic de artă Valentin Ciucă.

La prima vedere, ca orişice om puţin iniţiat în arta modernă, care înţelege doar ceea ce vede, am rămas uimită nu atât de originalitatea colajelor, cât de contrastul între operă şi persoana creatorului. Mai pe înţelese, aşteptam să întâlnesc o figură excentrică, extravagantă, când colo mi-a apărut o doamnă elegantă, de croială clasică, pogorâtă parcă din tablourile lui Rafael. Au fost de-ajuns câteva minute de conversaţie, ca să privesc şi să pătrund altfel şi în lucrările artistei, găsind în ele cuminţenia-i, cumpătarea din vorbe şi vestimentaţie, din comportament. Într-un cuvânt Dany a fost omul frumos în toate, astfel rămânând să trăiască în creaţia ei, atât de armonios chemată să se îngemăneze cu sublimul jertfei şi al suferinţei, cu sacralitatea. Primele „Respiraţii”, iniţiate de scriitoarea Doina Cernica, la Cernăuţi, ca preludiu la sărbătoarea „Limba noastră cea Română”, au fost întregite de o expoziţie atipică a artistei Dany-Madlen Zărnescu, care a aprofundat spiritul de jertfă şi sacrificiu din creaţia literară a surorii ei. Atunci, ne-a ajutat să-i înţelegem mai bine „Vibraţiile” „Florile”, „Fantasmele” „Grădinile”, monahia Elena Simionovici de la Mănăstirea Voroneţ, care a sensibilizat că rafinamentul colajelor ei vine din liniştea rugăciunii, de la smerenia poporului nostru, dar şi de la austeritatea în care convieţuiau cu bună voie străbunii. Dany-Madlen şi-a luat drept crez culoarea care exprimă patimile lui Hristos şi veşmintele celor care îşi consacră viaţa slujirii Mântuitorului. Şi ea s-a stins în suferinţă, lăsând ca soţul, sculptorul Gheorghe Zărnescu, fiul Arghir, surorile să-i continue zbuciumul vieţii în permanenţele creaţiei, acum când sufletul i se odihneşte în „Grădinile” Voroneţului – raiul monahal unde şi l-a găsit ca ocrotitor în viaţa pământească şi pentru veşnicie pe Sfântul Daniil Sihastrul.

Trăind în fervoarea creaţiei, de-acum şi pentru Dany, Doina îşi converteşte durerea în realizarea aspiraţiilor comune. Întocmai cum şi-a dorit creatoarea „Grădinilor” în visele ei dintr-un amurg cu fragile speranţe de viaţă, Doina i-a materializat ideea scoaterii la lumina tiparului a unei cărţi, care să adune etapele revigorării Mănăstirii Voroneţ, cărora le-a fost martoră şi cronicar fidel. Volumul „Grădinile mănăstirii”, conceput şi ilustrat cu tablourile pictoriţei Dany-Madlen Zărnescu, la care au contribuit fiul Arghir şi sora ei Muguraş Constantinescu (cu traducerea unor texte), şi soţul ei (cu concepţia grafică), este cel mai subtil, mai gingaş şi pios recviem adus artistei, mamei, sorei, soţiei. Aşa cum şi-a dorit Dany, lansarea cărţii a avut loc la 23 aprilie, la hramul bisericii Sfintei Mănăstiri Voroneţ, de sărbătoarea Sfântului Gheorghe. Cu numai doi ani în urmă, la această dată de mare sărbătoare, Centrul  de Cultură ,,George Apostu” Bacău i-a găzduit cea mai amplă şi reprezentativă expoziţie personală, bucuria fiindu-i dublată de apariţia albumului cu creaţia sa şi, totodată, de prilejul de a sărbători şi ziua onomastică a soţului, sculptorul Gheorghe Zărnescu. Deşi nu i-a fost dat să trăiască bucuria apariţiei cărţii luminate de Voroneţ, înnegurându-le celor dragi sărbătoarea, ca o alinare ne vine gândul că şi-a găsit sălaş în grădinile Raiului şi că „grădinile” ei aparţin cerului şi veşniciei, aşa ca şi Voroneţul – care i-a fost loc de linişte şi reculegere sufletească. Voi reproduce un mic fragment din „Decembrie cu soare la Voroneţ”, inclus în „Grădinile mănăstirii”, din care se evidenţiază ce a însemnat obştea monahală a Voroneţului pentru crezul artistic al pictoriţei: „În iarna anului 2010, la inaugurarea bibliotecii Sfintei Mănăstiri Voroneţ, biblioteca „Petru Comarnescu”, artista plastică Dany-Madlen Zărnescu a dăruit aşezământului nou înfiinţat una din deosebitele sale lucrări „Cruce”. …Negru pe negru, despicătură în inima tainei, a nepătrunsului. „Crucea” vine din puritatea celei dintâi ninsori. Şi se înrudeşte într-un fel inexplicabil cu merişorii gravaţi alb pe albul zăpezii. „Ştii, spune Dany, trebuie să facem o carte. Grădinile mănăstirii…”. Mirabila sămânţă a gândului ei a răsărit, dând rod în cartea care vibrează cu sufletul Voroneţului – cu Dimineţile, Ferestrele, Florile – în sclipiri de roşu şi violet bacovian pe imensitatea negrului auster. În scurta noastră convorbire am reuşit să aflu că are lucrări inspirate din creaţia lui George Bacovia, care în mare măsură i-a marcat pictura. Dar şi verdele închis a obsedat-o, mărturisindu-mi că la Cernăuţi a rămas fascinată de marea de verdeaţă, iar în Grădina Publică de la noi, pe unde copacii seculari creează o umbră deasă, a simţit atmosfera de „întuneric supraluminos” căutată pentru „grădinile” ei. Se prea poate să fi simţit şi prin tăinuitele chilii ale pământului nostru, retras în aşteptarea unui miracol, chemarea Sfântului Daniil, duhovnicul lui Ştefan cel Mare.

E un an de când Dany e numai văzduh, numai lacrimă, numai floare de câmp, trecând prin fantasmele ferestrei din efemerul pământesc în eternitatea grădinilor mănăstirii. Cu gândul la ea Doina scrie cărţi, sculptorul Gheorghe Zărnescu vernisează expoziţii… De undeva, la o fereastră a cerului, Dany zâmbeşte blând, privind la noua ei viaţă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: