În cadrul campaniei „Un gest pentru o viaţă”, la Spitalul Municipal Câmpulung

„Salvaţi Copiii” va dota Secţia Neonatologie cu aparatură în valoare de 14.000 euro

maxresdefault> Spre a se marca în mod special evenimentul, Tandin Cernica va alerga de la Suceava la Câmpulung Moldovenesc

Secţia de Neonatologie de la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc va fi dotată cu un incubator de transport şi o lampă de fototerapie în valoare de 14.000 de euro. Aparatura va fi oferită vineri, 9 octombrie, investiţia fiind realizată de Organizaţia „Salvaţi Copiii”, în cadrul campaniei „Un gest pentru o viaţă”.

Preşedintele Filialei Suceava a „Salvaţi Copiii”, Camelia Iordache, a precizat că „pentru a marca evenimentul şi pentru a mulţumi tuturor celor ce au sprijinit campania”, vineri dimineaţă Tandin Nicolae Cernica va alerga de la Suceava la Câmpulung Moldovenesc.

„Anul trecut, campania «Un gest pentru o viaţă» a început cu alergarea între Vatra Dornei – Suceava, când Cernica Tandin Nicolae a parcurs 110 km, unind astfel cele două spitale care primiseră echipamentele în cadrul campaniei” a declarat Camelia Iordache. Ea a mai spus că, în perioada 2012-2014, Organizaţia „Salvaţi Copiii” a reuşit să doteze 54 maternităţi şi secţii de nou-născuţi din România prin campaniile de strângere de fonduri „Bun venit pe lume” şi „Un gest pentru o viaţă”.

„Datorită generozităţii contribuabililor, prin campania 2% dar şi a companiilor şi a persoanelor fizice”, în acest an vor fi investiţi 300.000 euro în dotarea a 21 de secţii de nou-născuţi şi a două maternităţi din Piteşti, Braşov, Bucureşti, Reşiţa, Caransebeş, Constanţa, Craiova, Hunedoara, Petroşani, Iaşi, Târgu Mureş, Roman, Sibiu, Câmpulung Moldovenesc, Arad, Buzău, Timişoara, Vaslui, Cluj-Napoca şi în dezvoltarea de programe de educaţie şi suport pentru 5000 de beneficiari din comunităţi defavorizate” – a mai informat Camelia Iordache.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: