Curtea de Conturi ar putea controla modul în care la Primăria Suceava se acordă dreptul de superficie

consiliul local suceava sept 2015> Consilierii locali şi-au exprimat puncte de vedere diferite, de mai mult timp cereri ale unor societăţi comerciale fiind respinse, unele chiar în mod repetat > „În măsura în care va veni cineva să întrebe de ce nu am încasat banii, suntem responsabili cu toţii”, a pus în vedere Ion Lungu, adăugând că, personal, se consideră apărat de viza de legalitate a secretarului municipiului

Curtea de Conturi se arată interesată de modul în care autorităţile locale sucevene tratează cererile venite din partea unor agenţi economici privind acordarea dreptului de superficie. Aceasta se întâmplă după ce, de mai mult timp, Consiliul Local Suceava se pronunţă neunitar asupra cererilor în cauză, unele dintre acestea fiind respinse în mod repetat. Primarul Ion Lungu precizează că municipiul este interesat să încaseze bani la bugetul local din taxa pentru superficie, mai ales acolo unde nu există altă variantă, „având în vedere că pe acele terenuri se află construcţii”. Lungu este de părere că respingerile nu au fost întotdeauna întemeiate, precizând că proiectele de hotărâre pe care le-a înaintat deliberativului au avut viza de legalitate a secretarului municipiului, Ioan Ciutac. „Gluma se îngroaşă şi sunt discuţii şi cu Curtea de Conturi pe această temă, pentru aceste respingeri nejustificate – spun eu – la dreptul de superficie. Ca atare, am făcut un raport, în care am arătat de câte ori am intrat, în Consiliul Local, cu o serie de societăţi care cer acest lucru. Din păcate, au fost exprimate puncte de vedere diferite, însă, până la urmă, pentru mine cea mai importantă este viza de legalitate dată de domnul secretar, şi am încredere în această viză, care mă apără, în calitate de primar. Eu sunt convins că lucrurile sunt în ordine, legale. Drept urmare, noi am făcut un raport de specialitate şi, sigur, în măsura în care va veni cineva să întrebe de ce nu am încasat banii, suntem responsabili cu toţii”, a pus în vedere Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Instituţia Prefectului Judeţului Suceava a cerut lămuriri asupra modului de acordarea a dreptului de superficie de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), problema fiind ridicată şi de alte administraţii locale din ţară. „Există în municipiul Suceava construcţii care aparţin unor societăţi comerciale, iar terenul este al nostru. În acest caz, Ministerul spune că răspunsul său are caracter informativ, deci orice punct de vedere nu exclude aplicarea legii, în această situaţie aplicându-se Codul civil”, a explicat Vasile Mocanu, director executiv al Oficiului Judeţean de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, consilier local ALDE, exemplificând cu fostele întreprinderi SUT şi Electromontaj. Potrivit Codului civil, superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcţie pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândeşte un drept de folosinţă. Dreptul de superficie se dobândeşte în temeiul unui act juridic, precum şi prin uzucapiune sau prin alt mod prevăzut de lege. Superficia se poate înscrie şi în temeiul uni act juridic prin care proprietarul întregului fond a transmis terenul şi construcţia, în mod separat, către două persoane, chiar dacă nu s-a stipulat expres constituirea superficiei. În situaţia în care s-a construit pe terenul altuia, superficia se poate înscrie pe baza renunţării proprietarului terenului la dreptul de a invoca accesiunea, în favoarea constructorului. De asemenea, ea se poate înscrie în favoarea unui terţ, pe baza cesiunii dreptului de invoca accesiunea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: