„Noaptea cercetătorilor“ la USV, astăzi, de la ora 16

Invitaţie la o călătorie în lumea ştiinţelor

Universitatea Suceava invită pasionaţii ştiinţelor la „Noaptea cercetătorilor”, ediţia a IV-a, eveniment care va avea loc astăzi, 25 septembrie, de la ora 16, în faţa USV, în spaţiul dintre corpurile A şi D. Reprezentanţii Universităţii au precizat că „Noaptea cercetătorilor” se înscrie în seria evenimentelor Marie Curie, organizate la nivelul Uniunii Europene, şi „îşi propune să arate publicului larg ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare”.

Programul manifestării se va desfăşura în trei zone: zona Hands On, în care participanţii au voie să atingă exponatele, să contribuie la experimente, să interacţioneze cu cercetătorii, o zonă dedicată cercetării şi zona SCI Fun, dedicată celor mici. În prima zonă menţionată, echipe de cercetare din instituţii locale vor demonstra cum evoluează experimentele şi lucrările lor de cercetare. De asemenea, acolo vor avea loc observaţii astronomice şi atelierele de radioastronomie, aplicaţii de bioecologie, experimente de nanotehnologie, robotică şi experimente de LeapMotion. În zona dedicată cercetării în Uniunea Europeană, participanţii vor putea afla despre cele mai noi tendinţe în cercetare la nivel european, îşi vor testa cunoştinţele de cultură generală şi vor putea participa la o tombolă europeană. În zona SCI Fun, cei mici se vor delecta şi vor învăţa, prin joc, o mulţime de lucruri interesante despre sistemul solar, fizică, chimie, roboţi şi multe altele, şi vor participa la o aventură 3D prin Sistemul Solar, workshopuri de reciclare creativă, un scrable uriaş, concursuri.

„Invităm sucevenii şi pe cei din afara localităţii să vină la USV pentru a lua parte la acest eveniment deosebit şi pentru a petrece câteva ore în compania celor pasionaţi de ştiinţă şi cercetare”, a declarat conducerea USV.

„Noaptea Cercetătorilor” este organizată la Suceava pentru al patrulea an consecutiv, sub egida Uniunii Europene şi patronajul Ministerului Educaţiei Naţionale, de către echipa la nivel naţional #Researchers4Humanity. Organizatori locali, alături de universitate, sunt Societatea Ştiinţifică Cygnus – centru UNESCO, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Primăria Municipiului Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: