Poetul Vasile Tărâţeanu la 70 de ani

În acest sfârşit de septembrie tulburător, academicianul, poetul Vasile Tărâţeanu a ajuns la vârsta înţelepţilor atenieni.

Născut în zodia Balanţei, moirile i-au prevestit un destin cuprins între împliniri şi neîmpliniri, între agonie şi extaz. Astăzi este un om împlinit.

Îl cunosc de peste un sfert de secol şi între noi s-a cimentat o legătură de frăţie sufletească. Îi dedic aceste două poeme pe care le merită.

      Poetul la 70 de ani                    

 Poetul este un răzvrătit

Mulţimea-i cere lui Dumnezeu

Să fie tras pe roată

 

Poetul este ovaţionat

Numai când ajunge pe eşafod

 

El este apărat de cuvintele

Care ies în faţa unei locomotive

 

Mâna lui e graniţa

Tăcerii şi izvorul la care

Vin gândurile…

 

      Cernăuţi

lui Vasile Tărâţeanu

 Casele vechi, glorii de odinioară

Ale unei provincii imperfecte

Dau ţipetele pereţilor afară

 

Străzile tot mai străine

Au nume pierdute

 

Trecutul caută gloria de odinioară

Când străzile aveau nume de voievozi

 

Cernăuţiul nu se lasă pălmuit

De vorbele îngâmfate ale istoriei

Continuând cu: Vasile cel Mare este un dăruit al cauzei româneşti din provincia imperfectă care este astăzi regiunea Cernăuţi (nordul Bucovinei), răşluit de la trupul Ţării Mame. În momentele de redeşteptare naţională a românilor nord-bucovineni s-a aflat, în primele rânduri, cu poezia, cuvântul şi scrisul său acid pentru vremurile acelea. În urmă cu 25 de ani, pe când era redactorul-şef al ziarului de limbă română de la Cernăuţi, „Plai românesc”, l-am văzut întâia dată la Chişinău. Destinul a vrut să-şi arate şi faţa întunecată, răpindu-i un fiu la o vârstă când căuta să-şi împlinească visul, student fiind la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.

Ne întâlnim vorbindu-ne şi amintindu-ne de vremurile glorioasei noastre „nebunii” şi sigur nu a uitat acea noapte fantastică când, împreună cu poetul Serafim Belicov de la Chişinău, cântam „Treceţi batalioane române Carpaţii” în preajma Casei Prezidenţiale a preşedintelui Republicii Moldova, la acea vreme Mircea Snegur. Eram mai tineri, mai entuziaşti şi frumoşi sufleteşte.

Astăzi, la această vârstă, amintirile rămân cele care cimentează o viaţă. La mulţi ani, dragă prietene!

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI