25 de delicte silvice constatate de poliţişti în 5 zile de control

taieri > 109 mc de lemn fără acte legale a ajuns în custodia statului

 O serie de acţiuni de verificare a unor agenţi economici şi transportatori care desfăşoară activităţi de exploatare, transport, debitare şi comercializare a materialului lemnos, desfăşurate în perioada 15-20 septembrie s-au lăsat cu amenzi considerabile şi peste 100 de mc de material lemnos confiscat.

Din echipele de control au făcut parte poliţişti ai Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – IPJ Suceava şi ai subunităţilor teritoriale, inclusiv din mediul rural, şi specialişti din cadrul Comisariatului Regim Silvic şi Cinegetic Suceava.

Strict pentru încălcarea legislaţiei în domeniul silvic au fost aplicate, în cele 5 zile, nu mai puţin de 25 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 51.500 de lei, şi aproape 109 mc de lemn fără acte a ajuns în custodia statului.

Transport de 17.36 mc de material lemnos confiscat la Moldoviţa pentru că nu era înregistrat în aplicaţia informatică

Pe 18 septembrie, în jurul orei 19.45, o patrulă din cadrul Postului de poliţie Moldoviţa a identificat şi oprit pentru control pe un drum comunal din localitate, o autoutilitară cu remorcă condusă de un tânăr de 23 de ani din comuna Cornu Luncii. Acesta transporta material lemnos, aparţinând unui bărbat de 43 de ani din comuna Vatra Moldoviţei, administrator al unei societăţi comerciale şi el aflat în autoutilitară.

Echipa de control a constatat că avizul de însoţire a materialului lemnos nu avea înscrise codurile online şi offline şi nici nu erau efectuate menţiuni în aplicaţia informatică. Şoferul a fost amendat cu 2000 de lei şi lemnul a fost confiscat şi trimis în păstrare lucrătorilor silvici.

Transport ilegal de lemn prelucrat, prins la 3 dimineaţa, la Vama

Pe 19 septembrie, la ora 3 dimineaţa un echipaj din cadrul Secţiei 14 Poliţie Rurală Vama a oprit pentru control pe DN 17, pe raza comunei, o maşină condusă de un localnic de 43 de ani. Acesta transporta aproape 13 mc de material lemnos prelucrat, fără să aibă pe el niciun document. Deşi a încercat să se strecoare cu lemnul fără acte la o oră considerată de el potrivită pentru asta, bărbatului din Vama nu i-a mers. A rămas fără marfa în valoare de aproximativ 8000 de lei şi a fost amendat contravenţional conform legii.

Peste 28 mc de lemn tăiat ilegal dintr-o pădure din Vatra Moldoviţei

În cadrul aceleiaşi acţiuni de control a fost identificată şi o tăiere ilegală de arbori din fondul forestier al Cantonului Silvic „Valcanu”, de pe raza comunei Vatra Moldoviţei.

Proprietarul pădurii, un bărbat de 69 de ani tăiase fără drept 25 de buşteni, din care 15 tulpini, în volum total de 28,01 mc a cărui valoare urma să fie calculată de silvicultori.

Chiar dacă era pădurea omului, legea spune că în astfel de situaţii materialul tăiat să fie confiscat. iar proprietarul cercetat penal pentru „tăiere ilegală de arbori”.

Alţi 40 mc de lemn confiscaţi la Sadova pentru că ora transportului menţionată în avizul de însoţire era depăşită

Ieri dimineaţă, la ora 2,35, Poliţiştii Secţiei 11 Poliţie Rurală Pojorâta au oprit pentru control în comuna Sadova o autoutilitară, condusă de un tânăr de 27 de ani, din comuna Mălini, care transporta, cu acte, 40 mc de material lemnos.

Verificând legalitatea transportului, poliţiştii au concluzionat însă că mai potrivită ar fi indisponibilizarea ansamblului auto la un punct de lucru al Ocolului Silvic Pojorâta, pentru inventarierea materialului, iar dacă acesta corespunde cu cantitatea din aviz, să se pronunţe apoi dacă este vorba doar de o întârziere în transportarea lui.

„Poliţiştii au constatat faptul că transportul de material lemnos în cantitate de aproximativ 40 mc nu figurează cu aviz de însoţire valabil la ora identificării în trafic”, au menţionat oamenii legii suceveni.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI