Casa de Cultură municipală a fost, pe 2 septembrie, gazda primului eveniment cultural al toamnei lui 2015 la Câmpulung Moldovenesc, lansarea cărţii „Oglinzi bucovinene” a scriitoarei Aurora Vieriu.
Moderată de distinsa doamnă Artemisia Ignătescu, inimă şi liant al evenimentelor culturale de la Câmpulung, activitatea – la care a participat un public surprinzător de numeros având în vedere canicula şi ziua aleasă din obiective motive de scriitoare – a fost un succes. Dna Ignătescu, după ce a făcut un succint dar călduros profil al autoarei, subliniind apartenenţa sa la prestigioasa familie Hutopilă, maeştri ai culorii şi ai cuvântului, şi marcând reperele esenţiale ale devenirii sale artistice, a cedat microfonul scriitorului Geoge Bodea.
Din ipostaza sa de exigent dar obiectiv critic literar, domnul Bodea a disecat cartea, evidenţiindu-i atât valoarea literară, cât şi pe cea documentară şi importanţa sa în spaţiu cultural câmpulungean. Discutând-i pe îndelete capitolele, ne-a adus în atenţie fiecare personalitate conturată de Aurora Vieriu în carte, completându-le portretele cu propriile amintiri şi impresii. Talentul literar înnăscut, împletit cu măiestria unui ziarist deja format, face din autoarea „Oglinzilor” un veridic exponent al scrisului bucovinean. Şi cum, copleşită de emoţiile fireşti, Aurorei i-a scăpat informaţia că mai are în sertar material pentru cel puţin un volum de versuri şi trei manuscrise de roman, o aşteptăm din nou la Câmpulung cu noi apariţii editoriale.
Deşi la amplele şi elogioasele prezentări făcute de cele două somităţi culturale nu prea mai era nimic de adăugat, în calitate de prietenă de suflet a Aurorei m-am încumetat să notez şi eu următoarele…
Nu este suflare în oraşul de sub Rarău interesată cât de cât de artă şi cultură care să nu fi auzit de pictorul bucovinean Vasile Hutopilă sau de tânărul şi talentatul poet, ieşean de acum, Matei Hutopilă. În această familie hăruită, doamna Aurora Hutopilă (care a preferat însă să îşi semneze cărţile Vieriu) se dovedeşte o individualitate artistică la fel de puternică şi interesantă cu ale soţului şi fiului. Aşa cum mărturiseşte în Cuvântul de început, Aurora Vieriu a trăit peste două decenii în Câmpulung, oraş de care s-a îndrăgostit încă din copilărie şi care a devenit reper esenţial al parcursului său existenţial, dar şi al celui artistic. După mai bine opt ani de absenţă, Aurora nu se întoarce acasă cu mâna goală. Aduce Câmpulungului ofrandă două cărţi. Cea intitulată „Picături” este o suită de amintiri din copilărie şi din prima tinereţe, în care autoarea mărturisindu-se pe sine, mărturiseşte o lume. Traseul său „suitor”, cum îi place să spună, începe în satul natal din Vaslui, continuă cu anii de liceu petrecuţi în mediul efervescent dar spiritualizat al Iaşului, zăboveşte un timp pe la Negreşti pentru a se stabili, nu definitiv din păcate, la Câmpulung. Aici pătrunde imediat în mediile artistice, toată familia este nelipsită de la evenimentele culturale şi frecventează asiduu Biblioteca.
Impresiile de atunci, ca şi amintirile mai îndepărtate sunt transpuse în carte cu multă candoare şi cu umor. Aurora Vieriu priveşte lumea cu ochi de copil la toate vârstele. Nu uită, în „Picături”, să aducă un omagiul idolilor săi, pictorului Mircea Rotaru, cel care şi-a deschis inima şi casa pentru tânăra familie de intelectuali, şi scriitorului Ion Filipciuc care i-a insuflat curajul de a-şi pune amintirile pe hârtie. Talentul şi imboldul le avea, încă de mică plăcându-i „să se joace de-a scrisul”.
În „Oglinzi bucovinene”, autoarea înmănunchează cele mai interesante pagini din munca sa de reporteriţă la gazetele locale, căci, pe la începutul mileniului actual, Câmpulungul încă se mai bucura de gazete tipărite, în care cultura era la loc de cinste. Ca o harnică albinuţă ea a colindat viaţa artistică a oraşului şi a adunat de pe florile cele mai alese ale acestuia tot ce era mai preţios. Fără pic de „obiectivism” gazetăresc, autoarea se declară copleşită de personalitatea celor intervievaţi sau evocaţi, intrând în intimitatea acestora ca în sanctuare, în vârful picioarelor şi cu respiraţia tăiată. Farmecul şi autenticitatea scrierilor sale stă tocmai în această deconspirare a emoţiilor pe care le încearcă întocmind sau reconstituind portretele spirituale ale unor personalităţi ca George Ungureanu, Otilia şi Vasile Sfarghiu, Cristina Achim, Marian Pescaru, Ioan Sârghie, Traian Dănileanu, Tucu Moroşanu, Doru Petruţi junior şi alţii.
Cu infinită gingăşie şi răbdare, Aurora Vieriu creează aceste medalioane din tot materialul la care acces. Pentru cei care se lasă „descusuţi” de jurnalistă, interviurile sunt publicate, cu scurte introduceri, ad litteram; alţii, timizi sau absenţi, se lasă povestiţi. Arta scriitoricească îl pune în umbră pe ziaristul aflat în misiune. Fie că face dialog, portret sau evocare, autoarea este consecventă stilului său, nu renunţă la delicateţea exprimării şi empatia totală cu „subiectul”.
În aceste portrete vii, cei oglindiţi oglindesc la rândul lor Câmpulungul rămas în amintirile scriitoarei şi a cititorilor săi o adevărată icoană. În acel Câmpulung, Marian Pescaru se implica total în dezvoltarea Bibliotecii, îmbogăţindu-i colecţiile şi aducând-o în centrul atenţiei comunităţii prin organizarea de evenimente memorabile; Marcel Zahaniciuc organiza la Muzeu expoziţii de neuitat; tineri Feţi-Frumoşi ca Doru Petruţi şi Lucian Dragotă făceau să se vorbească în lume cu respect despre oraşul nostru.
Scriitoarea nu uită nici de evenimente culturale marcante la care a luat parte, renumitele „Întâlniri bucovinene” şi deja celebra întâlnire anuală a „Constructorilor” câmpulungeni, aflată, la acea dată, la semicentenar.
„Oglinzi bucovinene” este mai mult decât o carte de interviuri şi portrete ale unor oameni de seamă sau de consemnări ale unor evenimente locale, ea este un crâmpei de istorie culturală a Câmpulungului, atât cât autoarea a putut cuprinde în acei ani frumoşi şi rodnici în care a trăit şi a scris printre noi.
Drumul vieţii o duce mai departe, însă, în cărţile sale, Câmpulungul rămâne oraşul cu oameni frumoşi, cu miros de pin şi de poezie. Şi îi mulţumim că a pus aceste frumoase stăvilare în calea uitării, căci dacă „şi uitarea e scrisă-n legile-omeneşti”, memoria lumii sunt cărţile şi o datorăm celor care trudesc să le scrie.
LUMINIŢA IGNEA
Comentarii