PSD Suceava 2020

Prinţul Harry s-a împăcat cu fosta lui iubită, Chelsy Davy

Chelsy DavyPrinţul Harry al Marii Britanii a decis, la finalul unui turneu de trei luni în Africa, să se împace cu fosta lui iubită, Chelsy Davy, o vedetă din lumea mondenă, născută în Zimbabwe, potrivit unor tabloide britanice, informează contactmusic.com. Prinţul britanic, care va împlini vârsta de 31 de ani pe 15 septembrie, şi-a petrecut aproape întreaga vară militând în favoarea unor cauze ecologiste pe continentul african şi, potrivit tabloidului The Sun, şi-a luat câteva zile de vacanţă pentru a se întâlni cu fosta lui iubită, avocata Chelsy Davy, în vârstă de 29 de ani, cu care a avut o relaţie turbulentă, marcată de multe despărţiri şi împăcări, din 2004 până în 2010. Acelaşi tabloid afirmă că prinţul şi fosta lui iubită încearcă să îşi refacă relaţia, la cinci ani după cea mai recentă despărţire a lor. Informaţia nu a fost însă confirmată de palatul Buckingham, care a refuzat să facă orice fel de comentariu despre viaţa privată a prinţului.

Prinţul Harry a anunţat în mod public în 2014 că a devenit un bărbat celibatar, după ce s-a despărţit, anul trecut, de o altă iubită, Cressida Bonas, după o relaţie care a durat doi ani.

Chelsy Davy este fiica unuia dintre cei mai bogaţi proprietari de terenuri din Zimbabwe, care deţine o fermă cu o suprafaţă de peste 1.200 de kilometri pătraţi, şi a întreţinut relaţii de afaceri cu mai mulţi politicieni controversaţi. Chelsy Davy deţine din 2006 o diplomă în economie la Universitatea Cape Town şi din 2009 o diplomă în drept la Universitatea Leeds.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: