Protestele continuă la Chişinău

Premierul avertizează asupra riscurilor destabilizării situaţiei

Situaţia rămâne tensionată la Chişinău, unde mii de oameni au continuat să protesteze împotriva guvernanţilor în noaptea de marţi spre miercuri în Piaţa Marii Adunări Naţionale, relatează mass-media moldovene. Numărul de corturi instalate în piaţă, în apropiere de clădirea guvernului, a crescut ieri la peste 200, potrivit Jurnal.md.

Oamenii aduc mâncare şi apă pentru manifestanţii — câteva sute — care vor rămâne să protesteze non-stop. Majoritatea protestatarilor pleacă din piaţă dimineaţă, dar mulţi dintre ei se întorc seara, după serviciu. Protestatarii spun că sunt hotărâţi să stea în centrul capitalei până când actuala guvernare va îndeplini revendicările înaintate de Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr” — demisia preşedintelui, a guvernului, alegeri anticipate şi alegerea preşedintelui ţării prin vot direct.

Zeci de mii de oameni au răspuns la apelul Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr” şi au protestat duminică la Chişinău împotriva abuzurilor puterii şi a corupţiei, care au dus la destabilizarea sistemului bancar al republicii şi la degradarea condiţiilor de trai ale oamenilor. Ei au cerut ca oficialii responsabili de „furtul” unui miliard de dolari, circa 15% din PIB, prin devalizarea a trei instituţii bancare să fie traşi la răspundere. Însă după trei zile de proteste, nicio întâlnire dintre reprezentanţii manifestanţilor şi autorităţi nu a avut loc.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: