Retrospectiva săptămânii

Leul a încheiat săptămâna pe apreciere

Apropierea de jumătatea lunii, când va avea loc şedinţa Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC), a menţinut o stare de tensiune ridicată pe pieţele internaţionale, care s-a suprapus cu intrarea în criză a celei de a doua economii a lumii, cea chineză.

Raportul euro/leu s-a tranzacţionat într-un culoar îngust, de circa doi bani, cursul crescând în 2 septembrie la 4,4413 lei, maximul ultimelor două luni.

Finalul perioadei a găsit leul pe apreciere, media coborând la 4,4286 lei, ca o consecinţă a declaraţiilor care au urmat întâlnirii conducerii BCE, unde dobânda de politică monetară a fost menţinută la 0,05%/an.

Mario Draghi, preşedintele BCE, a afirmat că instituţia pe care o conduce este pregătită să aplice integral programul de achiziţii de obligaţiuni în valoare totală de peste 1.000 de miliarde de euro, cel puţin până în septembrie 2016, declaraţie care a provocat scădere instantanee a euro.

Tranzacţiile din ultima şedinţă a perioadei s-au realizat între 4,4220 şi 4,4320 lei, cotaţiile de la închidere plasându-se la 4,4230 – 4,4260 lei.

Cursul dolarului american a scăzut la începutul perioadei la 3,9423 lei, dar a încheiat la 3,9745 lei, într-o şedinţă în care cotaţiile au fluctuat între 3,961 şi 3,991 lei.

Media monedei elveţiene, care s-a depreciat pe pieţele internaţionale de la 1,075 la 1,09 franci/euro, a fluctuat între 4,0693 şi 4,1015 lei, la finalul perioadei ea fiind stabilită la 4,0815 lei.

Evoluţia leului din următoarele săptămâni va fi influenţată, în principal, de factorii externi, atâta vreme cât pe plan intern nu există motive care ar putea afecta cursul de schimb.

Perechea euro/dolar a crescut în prima şedinţă din septembrie la 1,1332 dolari, pe fondul menţinerii temerilor referitoare la evoluţia economiei din China. Reamintim că în momentul prăbuşirii bursei de la Shanghai, euro a crescut la maximul ultimelor opt luni de 1,1714 dolari.

La finalul perioadei, euro s-a tranzacţionat între 1,1091 şi 1,1188 dolari, pieţele americane închizând la 1,1152 dolari.

Aprecierea dolarului s-a datorat atât declaraţiilor oficialilor BCE privind continuarea programului european de relaxare cantitativă, dar şi publicării datelor privind piaţa muncii din SUA, şomajul scăzând în august la 5,1%, cel mai scăzut nivel începând cu aprilie 2008, faţă de 5,3% în iulie.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI