Comuna Pârteştii de Jos este una dintre vechile aşezări ale Moldovei de Sus („Arboroasa”, „Moldova Austriacă”, „Bucovina”) atestată documentar în timpul domniei lui Alexandru cel Bun. Localitatea este împrejmuită de obcini, cu un peisaj de o frumuseţe deosebită şi cu un aer ozonat cum rar găseşti în restul ţării. De menţionat este şi faptul că în comună se află cinci biserici şi cinci şcoli. Ar fi fost nefiresc ca de aici să nu se ridice valori culturale, sociale şi politice. Cine are ocazia să viziteze aceste locuri rămâne cu amintiri de neuitat.
În ziua de 30 august a.c., în comuna Pârteştii de Jos s-a desfăşurat aniversarea a 600 de ani de la atestarea documentară. De mult nu s-a mai văzut pe drumurile din localitate o aşa aglomeraţie de maşini şi oameni ai locului îmbrăcaţi în straiele populare, dovadă că aici tradiţiile şi obiceiurile populare se păstrează vii. Fii satului au ţinut să vină de departe la această aniversare pentru care şi-au dat concursul Primăria, Consiliul Local, iar un ajutor de nepreţuit a fost şi prezenţa primăriţei din Pârteştii de Sus, Ileana Boloca.
Între invitaţii participanţi la manifestare s-au numărat prof. univ. dr. Mihai Iacobescu de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, o prezenţă iubită de localnici, Cezar Straton, scriitor, nepot al satului, foşti profesori care astăzi sunt departe de tinereţe. Sufletul manifestării, alături de primarul Ioan Pavel Toma, a fost doctorul Ioan Ieţcu, un fiu al locului prin străbunii şi părinţii săi; bineînţeles, nu putea să lipsească din dreapta sa soţia dumnealui, Oltea Ieţcu. O altă prezenţă marcantă pentru localnici a fost doamna Alis Niculică de la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava, cea care a contribuit în mod substanţial, alături de dr. Ioan Ieţcu, la realizarea monografiei satului „Pârteştii de Jos – 2015”. Îl amintim aici şi pe prof. Nicolae Cârlan, cel căruia în urmă cu 15 ani i s-a oferit diploma de cetăţean de onoare al comunei. Prezenţe remarcabile au fost, de asemenea, Rodica Andronic, cântăreaţă de muzică populară la Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu”, o voce deosebită a cântecului bucovinean autentic, de o sensibilitate aparte, şi pictoriţa Doina Vianora Catargiu, care are un deosebit simţ estetic şi este o bună acuarelistă, cea care a expus cu această ocazie 23 de tablouri din creaţia sa stârnind admiraţia privitorilor.
În incinta Liceului Tehnologic „Nicanor Moroşanu” din localitate a fost deschisă o expoziţie de carte, semnată de autori locali, intitulată „Comori spirituale ale fiilor locului”. Amintim aici pe autorii dr. Ioan Ieţcu, Ilie Dan, Cezar Straton, Vasile Diaconu, Ilie Tabrea, Cristian Ghelbăr, Filip Mureşan, Mugur Andronic. În cadrul festivităţii din incinta şcolii a fost acordată, de către primarul localităţii, diploma de cetăţean de onoare post-mortem lui Nicanor Mureşanu, al cărui nume este purtat de instituţie. Cu această ocazie a avut loc şi un Te Deum susţinut de cei cinci preoţi din localitate.
Sala de clasă unde s-au ţinut alocuţiunile a devenit neîncăpătoare. Directoarea şcolii, dna Maria Solcan, a ţinut să aducă la cunoştinţă celor prezenţi despre activitatea şcolii de la începuturile sale până în prezent, vorbindu-le şi despre istoricul localităţii, amintind personalităţile care au învăţat în sălile de clasă şi au predat la această instituţie.
Primarul Ioan Pavel Toma a urat bun venit oaspeţilor, spunând: „Înseamnă foarte mult ca persoană fizică, ca om, să fii contemporan la sărbătorirea a 600 de ani, ceea ce se întâmplă numai o singură dată viaţă. Ţin să mulţumesc tuturor celor care sunt prezenţi astăzi la marea sărbătoare a comunei noastre”.
Dr. Ioan Ieţcu a spus: „Am fost unul dintre cei care am pledat pentru această sărbătoare care este menită să nu lase valul uitării peste ceea ce a fost, încheind cu cuvintele ce au fost spuse de marele Iorga: «Cine uită, nu merită»”. Domnia sa a mai adăugat: „Biserica ne ajută în spovedania noastră şi fără lumina cărţii am fi rătăcit multă vreme. Cartea este adevărata lumină”. A mai făcut şi o prezentare a monografiei scrisă de dumnealui, încheind astfel: „Cultura este temelia poporului” .
Prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, în discursul său emoţionant, a adus un omagiu celor care au locuit aceste pământuri şi au apărat localitatea în faţa barbariilor istoriei şi de prădalnica năvală a tătarilor. Spusele sale au fost răsplătite cu aplauze.
Criticul literar Nicolae Cârlan a trecut în revistă istoricul acestei localităţi, vorbind despre oamenii locului şi despre creatorii de frumos ai comunei.
Scriitorul Cezar Straton, nepot al locului, el având ambii părinţi din această localitate, a vorbit despre bucuria copilăriei sale, când venea însoţit de părinţi la bunicii săi.
Tot cu această ocazie, într-o altă sală a liceului, cei prezenţi au fost invitaţi să vizioneze filmul documentar „Salinele terapeutice”, cu subtitlul „Sarea, aurul alb al ţării”, documentar realizat de dr. Ioan Ieţcu, el fiind comentatorul peliculei. A făcut istoricul salinelor din România, din Ucraina şi Polonia.
Manifestarea dedicată împlinirii a 600 de ani a continuat la căminul cultural din localitate, sala devenind neîncăpătoare pentru cei care au ţinut să fie prezenţi la reinaugurarea noului cămin cultural. Primarul a urat din nou un bun venit oaspeţilor şi a mulţumit localnicilor faţă de care se simte dator ca primar.
Evenimentul a fost deschis de corul copiilor locului, care au dat glas Imnului de stat. Ioan Pavel Toma a specificat că mai sunt multe de făcut în comună, chiar dacă a reuşit să realizeze unele lucruri de strictă necesitate pentru locuitorii comunei, iar la căminul cultural mai sunt multe de făcut. Invitatul special al primarului a fost parlamentarul, fost preşedinte al CJ Suceava, Gavril Mîrza, care a spus: „Mă bucur de reîntâlnirea cu oamenii locului şi mulţumesc gazdelor că m-au invitat. Şase sute de ani este o vârstă cu care se pot lăuda puţine localităţi din judeţ. Este satul cu cei mai mulţi intelectuali din judeţul Suceava, semn că aţi avut înaintaşi progresişti care au îmbinat cultura cu religia şi, astfel, localitatea dvs. a dat atâţia oameni de cultură”.
Dr. Ioan Ieţcu, de astă dată, a fost mai emoţionat decât la şcoală, cu vocea tremurândă şi în cuvinte marcate de emoţie prezentând succint monografia (deoarece timpul impunea acest lucru), reamintind încă o dată personalităţile de marcă ale locului. Amintindu-l în mod special pe profesorul său aflat încă în viaţă, la o vârstă venerabilă, dl Ioan Andronic. Doctorul a spus: „Acum 68-69 de ani, când eram elev, pe scena acestui cămin eram mare artist. Îmi amintesc că eram în clasa a V-a. M-am bucurat atunci de aplauzele celor care astăzi nu mai sunt. Acesta ne este pământul, aceasta ne este ţara, acesta ne este poporul”.
Criticul literar Nicolae Cârlan, emoţionat, a mulţumit că a fost invitat la un asemenea eveniment important din viaţa comunităţii. Au mai luat cuvântul foştii profesori şi oameni ai locului care astăzi trăiesc departe de satul natal.
Şi aici s-a oficiat un Te Deum, după care au fost decernate titluri de cetăţean de onoare pentru 20 de personalităţi.
Manifestarea s-a încheiat cu un program artistic bogat, la care şi-au dat concursul artişti ai locului şi din aşezările învecinate. Capul de afiş a fost ţinut de dna Rodica Andronic, membru al Ansamblului Artistic „Ciprian Porumbescu” şi de membri ai Ansamblului „Arcanul”.































Comentarii