Atât echipa masculină, cât şi cea feminină Minaur Baia Mare au câştigat, miercuri, Supercupa României la Handbal, ambele partide desfăşurându-se la Polivalenta din Bucureşti.
Partidele au fost, amândouă, fantastice, pline de nerv şi ambiţii, dar un câştigător trebuia să fie.
Băieţilor le-au trebuit 80 de minute de joc (60 de minute regulamentare plus 5 reprize de prelungiri de câte 5 minute) pentru a învinge Energia Tg. Jiu, ultimii cu o jumătate de echipă formată din handbalişti care au jucat şi la Suceava. Chiruţ, Ţuţu, Şoldănescu, Acatrinei, Dediu, Şelaru, Târzioru şi compania, deşi s-au apărat cu înţelepciune, au trebui să se recunoască învinşi în faţa maramureşenilor care, pe final, au avut mai multă „vână” şi au încheiat 32-30 în favoarea lor, după un meci în care antrenorii au ajuns să se tăvălească pe jos.
Fetele au învins mai drastic, 31-25, rivalele din campionat, CSM Bucureşti, ultima, o trupă de vedete nou achiziţionate, care însă la Supercupă n-a strălucit pentru că nu ştiu încă să joace împreună.
Băimărencele, parcă surori de la aceeaşi mamă, au jucat cu entuziasm debordant, iar la finalul meciului au ridicat trofeul deasupra capului şi nu se puteau opri din pupat una pe cealaltă. Au făcut un meci mare şi frumos şi au meritat fiecare secundă de fericire.
Pentru handbalistele de la Baia Mare urmează un turneu de pregătire foarte tare, la Bucureşti, iar în septembrie, turneul de calificare în grupele Ligii Campionilor, competiţie în care intră şi CSM Bucureşti, dar o lună mai târziu.
Comentarii