Leca Morariu despre „argint(ul)-viu“, tatăl şi fiul

Leca Morariu nu se dezminte. Ultima ispravă editorială, Leca Morariu – Iraclie şi Ciprian Porumbescu, vol. I, Ed. Heruvim, Pătrăuţi, 2014, a Fundaţiei Culturale purtând numele polivalentului universitar bucovinean, prin preşedinta acesteia, doamna Maria Olar, readuce în atenţia cititorilor două personalităţi reprezentative din spaţiul amintit, fiind, în acelaşi timp, şi o confirmare a unui stil inconfundabil. Leca Morariu are mania documentării ramificate, dusă până la ultimele limite („se sparie gândul” la ora actuală, având în vedere bogăţia de informaţii utilizată de autor, precum şi cele 2479 de note de la subsol, multe din ele dezvoltate pe largi spaţii), de unde rezultă o demonstraţie imbatabilă, aşezată uneori în pagină, cu atitudine ironică, dacă nu cumva chiar caustică. Impresionanta lucrare se constituie, pe de altă parte, şi ca o mărturie a patriotismului celor doi bărbaţi, la care aderă cu entuziasm şi autorul, în contextul unei politici agresiv-imperiale de subminare a elementului românesc din Bucovina, începând cu stâlcirea numelor (Mac – Macow, Cojocariu – Kuschniriuk, PrisacariuPaschischnek, Olariu – Hanczeriuk), până la atragerea sătenilor la ritul catolic ori unit, inclusiv prin folosirea, la un moment dat, a cozilor de topor, în speţă „anticreştinescul despotism al lui Eughenie Hacman”, cum îl numeşte profesorul de dogmatică Ioan Calinciuc, sau, după chiar L. Morariu: Şi nu o dată, biografia lui Iraclie Porumbescu are şi acest merit, de-a evidenţia şi mai mult meschinăria nefastului – sub atâtea raporturi nefast – Eughenie Hacman!, pe post de vlădică, fapt pentru care înaintemergătorul Iraclie Porumbescu este trimis să astâmpere răzmeriţa din vremea aceea de la Boian. Venit din munţi, de la Şipote, unde abia se rostuise, energicul Iraclie se angajează într-o luptă ce părea de la început sortită eşecului: adevărul unui preot ortodox împotriva meschinăriei unei grupări care nu ţine cont de nicio legislaţie, de nicio regulă. Rămâne valabil cuvântul profesorului L. Morariu şi în această privinţă: Iar mărturisirea Părintelui Teoctist Blajevici „dacă Sânţia-ta nu-i aduce acel popor la cale, apoi altul ba”, rămâne un definitiv certificat pentru eroica acţiune de dezintoxicare de la Boian (…). Erou-martir, acesta este preotul I. Porumbescu, cel care, în urma acţiunii de la Boian, primeşte, într-o îndrăzneaţă confruntare, un bulgăre de pământ drept în faţă. Va reveni la Şipotul Sucevei, unde îşi va petrece vacanţele câţiva ani la rând Carol Mikuli, directorul Conservatorului din Lemberg, primul profesor de muzică al lui Ciprian, pe când acesta abia împlinise şase ani. Aici va primi Iraclie scrisorile locotenentului Gheorghe Popp, suflet românesc zugrumat de uniforma unui împărat străin, prin care tânărul ofiţer ardelean îşi exprimă sentimentele de solidaritate cu preotul luptător pentru drepturile românilor din Bucovina (excelentă caracterizarea ofiţerului, prin concizia ei), procedând totodată la radiografierea situaţiei de dincolo de munţi, unde „Maghiarii, pe care D-ta-i cunoşti numai din auzite, sânt nişte îngâmfaţi, şi ei nu vor decât supremaţie; de aceea ce strigă şi sbiară ei neîncetat în lumea largă, de libertate şi de drept, la ei nu-i nici umbră, ei sânt chiar tirani”.

Un episod interesant, prezentat de L. Morariu, cu lux de amănunte, e candidatura părintelui pentru Dieta Bucovinei, în 1861 şi apoi în 1871. Un al treilea argint-viu de aici, e vorba de Alecu Hurmuzachi, îl îndeamnă stăruitor să candideze: „Iubite prietene, Nu perde curajul şi nu pune mânele în sân, ci chiar acum cearcă şi te osteneşte şi lucrează, ca numaidecât să fii ales. (s. H.) Ne trebuie un preot, cum eşti, ţapăn, voinic şi independent, ca să apere biserica contra tuturor balaurilor popeşti şi mireneşti”. La prima provocare, I. Porumbescu e învins prin „călcarea în picioare a legii electotale”. Din cea de a doua s-a păstrat manifestul părintelui, de o extremă sinceritate, redat de L. Morariu în volum, din care spicuim următorul fragment edificator, cu toate că ar merita a fi prezentat integral: „De aceea, fraţilor, nu vă grăesc aceste, pentru că doară să mă alegeţi pre mine. Nu! pentru că de aş vo- eu aceasta, aţi mai gândi poate ceva: ci eu vă sfătuiesc, vă rog în însul bine al vostru: alegeţi un bărbat de legea şi de naţia voastră cea românească! De n’aveţi încredere, ori de nu ştiţi pre unul, carele ar fi îmvăţat, apoi alegeţi pre un ţăran ca şi voi, numai să fiă cinstit şi cu credinţă cătră voi ca ţărani, ce sânteţi şi cătră legea şi naţia noastră”. După consumarea evenimentului, părintele Iraclie, văzând ce s-a ales din vibraţia sa patriotică, avea să consemneze, plin de amărăciune, pe chiar manifestul său: „şi… au ales pre – Schonbach…!”.

În 1865, familia se mută la Stupca, pentru ca, peste cinci ani, preotul să rămână văduv, Emilia, fostă Klodniţchi, trecută de la catolicism la ortodoxie, după ce şi-a înmormântat în 1866 pe fiul Alexandru, abia de cinci ani, dându-şi sufletul în mâinile Domnului, aşezată fiind, la rugămintea ei, între flori. Cum o nenorocire nu vine niciodată singură, în 1876 se stinge, dramatic, mezinul „Alecuţu cel blond”: „Sărmanul copil îşi făcea mereu cruce… până ce şi-a dat sufleţelul îngeresc, până ce s’a stors ultima picătură de sânge!” (Mărioara Porumbescu).

Nu putea lipsi din lucrare episodul grandios de la Putna din 1871, unde au participat atât tatăl, cât şi fiul şi unde nu se putea să nu se ciocnească interese diametral opuse. În vreme ce reprezentatul imperial închină „pentru împăratul şi pentru prosperitatea monarhiei”, comisarul Rennei ridică paharul „pentru prosperitatea poporului român”. Aici s-a produs o extraordinară manifestare a românităţii, aici s-a adunat atunci întreaga Dacie, cântată de Eminescu şi căreia i-a cântat, alături de Grigore Vindireu, Ciprian Porumbescu.

Efervescenţa cultural-patriotică a românilor din Bucovina şi la îndemnul emeritului membru al „României June” de la Viena, Teodor V. Ştefanelli, a dus la înfiinţarea în Cernăuţi a Societăţii Academice „Arboroasa” (1875). Doi ani mai târziu, la propunerea lui Zaharia Voronca (onoare Memoriei lui!, exclamă, cu entuziasm, L. Morariu) membrii ei vor expedia la Iaşi vestita telegramă: „Primăriei Iassy – Arborósa societatea junimei române, din partea detrunchiată a vechiei Moldovei aduce condoleanţe membrilor săi pentru tutorul decapitat – Comitetul. Pentru conformitate Gabril”. Urmarea? Conducerea (Ciprian Porumbescu – preşedinte, Zaharia Voronca, Constantin Morariu, Orest Popescul şi Eugen Siretean) este arestată, toţi fiind aruncaţi în puşcărie, unde cel care îi farmecă pe întemniţaţi cu vioara lui se va îmbolnăvi grav. Merită să pomenim, în acest context, dezaprobarea gestului tinerilor de către prietenul sucevean al lui Iraclie, părintele Grigorovici, şi răspunsul ferm al primului: „Să-ţi fie ruşine cu astfel de vorbe! Nu eşti Român!”. Peste puţină vreme, la insistenţele tatălui, tânărul îndrăgostit Ciprian va lua calea Vienei, întru desăvârşirea studiilor muzicale, moment cu care se încheie acest prim volum.

Pe lângă o multitudine de surse, L. Morariu foloseşte din plin scrierile în proză ale lui Iraclie, acesta (contaminat de baccilul autorlâcului, s-a încercat şi în poezie, prin colaborare cu Aron Pumnul), numindu-l, pe bună dreptate, părintele literaturii bucovinene. De aici, rezultă concluzia, pentru care îi dăm cuvântul profesorului Liviu Papuc din Prefaţă: Vasta lucrare a lui Leca Morariu „este primul studiu aprofundat al vieţii şi activităţii lui Iraclie Porumbescu (…) şi o monografie cu adevărat ştiinţifică a lui Ciprian Porumbescu, după atâtea cărţi, mai mult sau mai puţin romantice, închinate acestuia”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: