Bătaie în Unceşti

> Unul dintre agresori, chiar frate al victimei, este acuzat de tentativă la omor şi a ajuns după gratii

O bătaie soră cu moartea, care s-a petrecut la finele săptămânii trecute, l-a trimis pe unul dintre agresori în beciul arestului IPJ Suceava, acesta fiind încarcerat miercuri. Cercetările efectuate de poliţiştii suceveni, în urma cărora s-a luat această decizie, au fost demarate duminică, în jurul orelor prânzului. Lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală12 Preuteşti au fost sesizaţi că în satul Unceşti, comuna Buneşti, în locul numit „Peste pârâu”, a avut loc o bătaie între mai multe persoane. Victimă a căzut un bărbat de 52 ani, din localitate. Pe baza declaraţiilor verbale date de partea vătămată, a rezultat că agresiunea se petrecuse în seara precedentă, în jurul orei 19, când omul a fost bătut la domiciliu de fraţii săi de 44 de ani şi, respectiv, 50 de ani. Astfel, pe parcursul zilei de miercuri, „în continuarea cercetărilor în cauză, bărbatul bătut a fost examinat din punct de vedere medico-legal, constatându-se că leziunile i-au pus viaţa în pericol” potrivit datelor obţinute de la IPJ Suceava. Din câte se pare, asupra victimei au tăbărât fraţii acesteia, în urma unui conflict spontan. Agresorii au vrut să-i dea o lecţie aplicându-i numeroase lovituri atât cu pumnii, cât şi cu picioarele, cel mai vehement „în argumente” fiind mezinul. Acesta este, de altfel, şi cel care miercuri a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, care, în urma probatoriului, a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pentru comiterea infracţiunii de „tentativă la omor”, agresorul urmând să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Inculpatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: