Amenzi de peste 62.000 lei aplicate pe linia combaterii faptelor de evaziune fiscală şi comerţ ilicit

Amenzi în valoare totală de zeci de mii de lei au fost date la jumătatea acestei săptămâni, într-o singură zi, de lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Suceava. Potrivit IPJ, aceştia au acţionat pe raza judeţului pe linia prevenirii şi combaterii faptelor de evaziune fiscală, comerţ ilicit şi contrabandă, fiind supuse verificărilor peste 70 de societăţi comerciale, întreprinderi individuale/familiale şi persoane fizice autorizate să desfăşoare activităţi economice. În cadrul acţiunii au fost constatate trei infracţiuni, toate de evaziune fiscală, şi au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 62.500 lei. Totodată, în urma controalelor efectuate au fost descoperiţi doi angajaţi la negru la o societate comercială din municipiul Suceava, cu punct de lucru în comuna Moara. Este vorba, conform sursei citate, despre două persoane, „una de 20 de ani şi, respectiv, 27 de ani, care desfăşurau activităţi lucrative fără a deţine contracte de muncă şi erau remunerate lunar cu diverse sume de bani care nu se regăseau evidenţiate în contabilitate, prin această modalitate firma sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale faţă de bugetul de stat”. Prejudiciul urmează să fie stabilit de organul fiscal, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: