Catedrala „Naşterea Domnului“ va fi sfinţită în octombrie

Catedrala Ion Lungu> Circa 1,5 milioane de lei s-au alocat din bugetul local, în ultimii 15 ani, pentru susţinerea financiară a lucrărilor de la impresionatul edificiu de cult > „Este vorba despre un obiectiv important pentru municipiul Suceava, care este unul dintre principalii finanţatori ai lucrărilor, dar şi o clădire deosebită pentru Biserica Ortodoxă” a declarat primarul Ion Lungu

 Consiliul Local Suceava va analiza, în vederea aprobării, un proiect de hotărâre privind alocarea a 1 milion de lei, din bugetul local, pentru lucrările de construire a Catedralei „Naşterea Domnului”.

Primarul Ion Lungu spune că în urma discuţiilor purtate cu ÎPS Teofan şi ÎPS Pimen, precum şi cu preoţii de la unitatea de cult din reşedinţa de judeţ, slujba de sfinţire a Catedralei ar urma să aibă loc în luna octombrie, iar până atunci mai sunt unele lucrări de făcut. Încă 1 milion de lei ar putea să vină din bugetul de stat, bani care vor acoperi diferenţa de plată pentru granitul adus din China pentru pardoseală, supliment intervenit din cauza creşterii cursului dolarului în faţa leului. Totodată, în intervalul rămas, aduse şi montate vor fi uşile, în curs de finalizare este catapeteasma, iar multe dintre amenajări se desfăşoară în curtea edificiului.

„La Catedrală mai trebuie două milioane de lei, astfel încât sfinţirea să aibă loc în luna octombrie. S-au depus documente şi sperăm să vină nişte bani şi de la Guvern. Este vorba despre un obiectiv important pentru municipiul Suceava, care este unul dintre principalii finanţatori ai lucrărilor, dar şi o clădire deosebită pentru Biserica Ortodoxă. Cred că este bine ca în noua Catedrală să înceapă a se ţine slujbe, pentru că acolo sunt alte condiţii şi confort, instalaţii moderne, inclusiv de încălzit” a evidenţiat edilul-şef sucevean, adăugând că, de când este primar, din bugetul sucevean, în vederea sprijinirii financiare a lucrărilor de la Catedrala „Naşterea Domnului”, s-a alocat suma de peste 1,5 milioane de euro.

Slujba de sfinţire a fost prevăzută a fi oficiată în vara anului trecut, însă, la începutul lui 2014, la disponibilizarea fondurilor nerambursabile din bugetul local, Catedrala „Naşterea Domnului” a fost marea pierzătoare, întrucât din suma de 1 milion de lei propusă, i s-au aprobat doar 500.000 de lei. Aceasta după ce consilierii PNL au cerut orientarea banilor „suprimaţi” către reparaţiile şi investiţiile din şcoli.

„Sunt optimist că prima sfinţire se va face în 2015, iar pentru aceasta merg lunar la Catedrală să văd cum evoluează lucrările” evidenţia, la momentul respectiv, primarul Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI