Caravana Filmelor NexT ajunge la Vatra Dornei

Vara aceasta, filmele scurte se văd sub clar de lună. Caravana Filmelor NexT pleacă la drum pentru al doilea an, de pe 8 până pe 27 august, şi se opreşte pe pajişti, în parcuri, păduri sau grădini în nouă oraşe din ţară.

Duminică, 23 august, caravana se opreşte la Vatra Dornei, unde rămâne pentru două seri de cinema sub clar de lună. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Vatra Dornei.

Cinefilii din Vatra Dornei sunt aşteptaţi în Parcul Municipal, pe Aleea Scriitorilor şi, timp de două seri, vor avea ocazia de a viziona cele mai bune scurtmetraje proiectate în cadrul Festivalului de Film NexT. Fiecare seară de proiecţie va veni cu un program special, după cum urmează:

Duminică, 23 august, de la ora 21, ne amuzăm cu NexT Comedy Night: > „Minitrip” (r. Jean-Michel Vovk, Belgia, 2008, 17’); > „Ştefan” (r. Stanca Radu, România, 2007, 13’); > „Cel mai trist băiat din lume”/ „The Saddest Boy in the World” (r. Jamie Travis, Canada, 2006, 14’); > „Lord” (r. Adrian Sitaru, România, 2009, 21’); > „Glenn Owen Dodds” (r. Frazer Bailey, Australia, 2009, 16’); > „Legenda lui Jean Sucitul”/ „Legend of Jean the Inverted”/ „Légende de Jean l’Inversé” (r. Philippe Lamensch, Belgia, 2008, 18’); > „Oul de aur”/ „The Golden Egg” (r. J. Rick Castaneda, Canada, 2008, 6’); > „Zeul iubirii”/ „God of Love” (r. Luke Matheny, SUA, 2010, 19’).

Luni, 24 august, de la ora 21, ne îndrăgostim iar şi iar cu filmele din programul NexT Is Love: > „Micul cuceritor”/ „Petit bonhomme”/ „Little Man” (r. Victor Rodenbach & Hugo Benamozig, Frana, 2013, 13’); > „97%” (r. Ben Brand, Olanda, 2013, 8’); > „Adulţi”/ „Grown ups”/ „Casitas” (r. Javier Marco, Spania, 2014, 10’); > „Tanghi Argentini” (r. Guido Thys, Belgia, 2006, 14’); > „Bolnavi din dragoste”/ „Lovesick”/ „Liebeskrank” (r. Spela Cadez, Germania, 2007, 9’); > „Strung Love” (r. Victor Dragomir, România, 2010, 21’); > „Prin tine”/ „Through You” (r. Lucette Braune, Olanda, 2013, 8’); > „Luminaris” (r. Juan Pablo Zaramella, Spania, 2011, 6’); > „Elena” (r. Yannik Muller, Franţa, 2010, 20’); > „Sertarul şi corbul”/ „The Drawer and the Crow”/ „Le Tiroir et le corbeau” (r. Frederic Tremblay, Canada, 2009, 14’).

Şi în acest an, accesul la proiecţiile din cadrul Caravanei Filmelor NexT este gratuit. În cazul în care vremea nu va permite proiecţia în aer liber, evenimentul va fi găzduit la Sala Oglinzilor, din cadrul Primăriei Vatra Dornei.

Caravana Filmelor NexT este un eveniment organizat de Societatea Culturală NexT, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi al Primăriei Municipiului Vatra Dornei. (C.P.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI