UNPR a lansat în dezbatere publică cinci teme din programul său naţional

Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) a lansat marţi spre dezbatere publică cinci teme din programul său naţional „Siguranţă şi prosperitate pentru România”. „Cele cinci teme sunt următoarele: Renaşterea naţională, funcţionarea statului, rolul României în lume, funcţionarea economiei şi noul stat social. La aproape o sută de ani de la Unirea din 1918 consider că suntem obligaţi să definim o viziune pe termen lung pentru România. UNPR îşi asumă această misiune şi invită toate partidele la un dialog onest pe aceste teme”, a spus preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că prima temă, renaşterea naţională, se referă la restabilirea echilibrului demografic şi este strâns legată de valorile familiei. „Ne propunem guvernarea orientată spre familii şi nu spre indivizi. Ca măsuri concrete propunem susţinerea familiilor cu copii, nu atât prin stimulente directe, cât prin servicii publice de calitate. De exemplu, creşterea numărului de creşe publice, care să poată îngriji copiii de la vârsta de un an, extinderea programului ‘Şcoală după şcoală’, gratuit până la ora 18,00”, a menţionat Oprea.

În ceea ce priveşte funcţionarea statului, liderul UNPR a propus creşterea salariilor în sistemul public, în paralel cu reorganizarea sistemului. „Funcţionarea economiei este o altă temă vitală pentru România. Viziunea pe care UNPR şi-o asumă este consolidarea competitivităţii economiei naţionale, ţinând cont de atuurile şi de oportunităţile pe care le avem ca ţară. Sunt cinci pârghii pe care le putem acţiona în beneficiul României: un Cod fiscal care să încurajeze investiţiile, facilităţi pentru încurajarea capitalului românesc, protejarea resursei umane înalt calificate, agricultura şi dezvoltarea transporturilor”, a menţionat Oprea.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: