> Este vorba despre unul dintre moştenitorii proprietarei terenului > Omul, ajuns acum în atenţia autorităţilor, aproape că a ras terenul în urma lui
În prima zi a acestei săptămâni, lucrătorii Secţiei 15 Poliţie Rurală Iacobeni au plecat în control pe teren împreună cu angajaţi ai Ocolului Silvic Vatra Dornei şi specialişti ai Comisariatului de Regim Silvic şi Cinegetic Suceava. Aceştia au efectuat o verificare amănunţită la o suprafaţă de pădure situată pe raza Cantonului Silvic Dealu Negru. Zona aparţine moştenitorilor unei femei decedate, dar arăta ca după război, fiind aproape defrişată, chiar dacă „pentru ea nu există încheiat niciun fel de contract de prestări servicii de exploatare cu vreo unitate silvică”. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii s-au confruntat direct cu prăpădul existent acolo, fiind identificate nu mai puţin de „63 de cioate provenite de la tăieri ilegale de arbori de esenţă răşinoase, având un volum total de 77,60 metri cubi şi o valoare de peste 20.000 de lei”. Mai mult, la faţa locului a fost identificată şi cantitatea de peste 37 metri cubi de lemn, aflat la pământ, în valoare de 8.500 de lei. Cercetările efectuate de echipa de control au stabilit că tot dezastrul ecologic a fost creat de unul dintre moştenitori, un bărbat de 58 de ani, din comuna Şaru Dornei. „Materialul lemnos identificat la cioată a fost lăsat în custodia unuia dintre moştenitorii femeii până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză s-a întocmit dosar penal” ne-au mai comunicat sursele citate.

























Comentarii