Prinşi la furat în podul unei case

Abia au atins vârsta adolescenţei, dar „au reuşit” să intre în atenţia poliţiştilor, după ce şi-au ales spargerile ca obiect de activitate. Este vorba despre un adolescent de 17 ani şi prietenul lui de 15 ani, ambii din localitatea Vicovu de Sus. Aceştia au fost luaţi pe sus de oamenii legii chiar în momentul în care lucrau de zor „în domeniu”. Iar domeniul şi l-au ales în casa unui tânăr din oraş. Locaţia nu a fost una inspirată, pentru că, atunci când se aşteptau mai puţin, au văzut în faţa ochilor albastrul hainei de poliţist. Toată povestea s-a petrecut, potrivit informaţiilor obţinute de la IPJ, în noaptea de marţi spre miercuri. Poliţiştii au fost sesizaţi aproape de miezul nopţii că în podul locuinţei unui tânăr de 20 ani, din oraş, două persoane încercă să sustragă bunuri. Agenţii deplasaţi operativ la faţa locului i-au găsit pe hoţi chiar acolo unde li s-a indicat, luându-i ca din oală. Cercetările efectuate ulterior au stabilit că cei doi au sustras, până la sosirea lucrătorilor IPJ, un televizor, un ham şi un lanţ, bunuri estimate la 1.300 de lei. Dar, nemulţumiţi de prada găsită, mai scotoceau încă după altele. Potrivit aceleiaşi surse, minorul de 17 ani a fost reţinut pentru 24 de ore şi, ulterior, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi, procurorul de caz dispunând măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Colegul de acţiune al acestuia, de 15 ani, urmează a fi prezentat Serviciului de Medicină Legală Suceava, în vederea expertizării psihiatrice, spre a se stabili dacă a avut discernământ în momentul comiterii faptei. Până atunci, în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la infracţiunea de furt calificat, ce va fi soluţionat procedural.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: