Serios şi temeinic

În miez copt de vară, la 8 august 2013, Sava Bejinariu nu mai avea răbdare şi cerea îngăduinţa Cerului de a fi primit la locul său de veşnică odihnă. Îngăduinţă, pentru că suferise îndeajuns chinuit de bolile sale cunoscute şi necunoscute. O remarcabilă putere l-a ţinut ani de zile dârz în faţa agresiunii implacabilelor forme de manifestare a durerii, care trebuie să aibă şi ea o limită. Locul său, pentru că şi-a construit în timpul vieţii, cu răbdare, îndelung efort, talent şi remarcabilă onestitate profesională dramul de glorie care să îndreptăţească Cerul să-i rezerve un loc între cei aleşi.

Dintre calităţi, onestitatea sa rămâne exemplară. Nu doar onestitatea morală, cea cu care l-au înzestrat părinţii şi care nu a fost vreodată lepădată precum blana şarpelui, chiar şi atunci când ipocrizia era şansa de a scăpa de rigorile vremurilor nemernice. Ci şi, emanaţie a celei funciare sădite în fiinţa sa din fragedă pruncie, cea profesională, care a definit întreaga sa prestaţie jurnalistică. Şi, luând de bună opinia cititorului faţă de ziaristul Sava Bejinariu, acestuia nu i se puteau imputa multe, dar în niciun caz lipsa de credibilitate a textului său, ascunzişurile, ocolişurile sau de-a dreptul mistificările pe care, cu obrăznicie şi nonşalanţă, ni le vând astăzi numeroşii ziarişti „făcuţi, iar nu născuţi”.

Nu înseamnă că a fost un blajin. Am răsfoit de curând colecţia acestui ziar din primii ani de după revoluţie şi l-am găsit pe Sava Bejinariu de nenumărate ori cu sabia scoasă, netăind capete, dar atrăgându-le multora atenţia că execuţia morală o precede pe cea determinată de lege. Numeroasele „drepturi la replică” provocate de articolele sale nu vădeau nicicum că textele semnate de el nu spuneau adevărul, ci că tocmai adevărul era cel care îi determina pe cei despre care scria să încerce să îndulcească faptele; în foarte multe dintre aceste cazuri a funcţionat perfect zicerea „cine se scuză se acuză”. Iar în instanţă nu fost târât niciodată de victimele articolelor sale.

Multora n-o să li se pară mare lucru spunând despre el că era un bun camarad; doar cei care au făcut armata înţeleg această faţetă a prieteniei, camaraderia fiind mai mult decât prietenia însăşi, dacă admitem că sacrificiul este o dimensiune fundamentală a acestui sentiment. Era capabil de sacrificiu, creându-ţi convingerea siguranţei necondiţionate în preajma sa. Puţine sunt totuşi persoanele cărora le poţi încredinţa parte din fiinţa ta, aşa cum ni se întâmpla unora cu Sava. Nu fluierau, este adevărat, gloanţele pe lângă urechile noastre, dar Sava nu făcea parte din spiţa muierească a purtătorilor de vorbă, nici din cea atât de bogată a ipocriţilor aşa-zişi prieteni. De care, în vremuri când vorba zbura iute în urechea celor albaştri, trebuia să te păzeşti de prieteni ca de duşmanii redacţiei.

În sfârşit, avea un excepţional echilibru al judecăţii, al reacţiei, al vorbelor, ceea ce-l făcea deopotrivă respectat şi temut. Când o asemenea persoană emite opinii despre tine poţi fi sigur că sunt aprecieri pe care trebuie, vrei nu vrei, să le iei în seamă.

Adăugaţi în cârca unui asemenea personaj profunda seriozitate a documentării şi talentul şi veţi avea imaginea unui ziarist serios şi temeinic al generaţiei noastre.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: