„Blocada” poliţiştilor lasă Suceava fără contravenienţi şi infractori

blocada politisti > În doar 6 zile de acţiune susţinută, IPJ Suceava a constatat 46 de infracţiuni, a aplicat aproape 1250 sancţiuni contravenţionale şi a săltat 60 de permise de conducere

În perioada 30 iulie – 5 august a.c., acţiunea „Blocada” a produs din nou efecte.

În cadrul celor 80 de acţiuni desfăşurate de poliţiştii suceveni în acest interval au fost constatate 46 de infracţiuni, cele mai multe, 21, fiind de natură judiciară. Alte zece infracţiuni au fost la regimul circulaţiei pe drumurile publice, patru la regimul armelor şi muniţiilor (au fost confiscate astfel trei arme letale şi neletale şi 180 elemente de muniţie), 11 fiind diverse alte infracţiuni. În 14 cazuri poliţiştii s-au aflat în locul şi momentul potrivit, ei reuşind astfel să prindă infractorii în flagrant.

 Pe linie rutieră au fost organizate în această perioadă 74 de filtre şi au fost aplicate 937 sancţiuni pentru încălcarea legislaţiei, fiind retrase 60 permise auto şi câteva certificate de înmatriculate. Mai mult de 400 dintre amenzi au fost primite de şoferii care au depăşit limita vitezei legale.

Scandalagii şi bătăuşii, 86 la număr, au fost amendaţi pentru nerespectarea normelor de convieţuire socială şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. De asemenea, 21 de comercianţi au fost prinşi cu practici ilegale, alte peste 200 de amenzi fiind atribuite persoanelor care au încălcat legislaţia în cele mai diverse moduri.

În total, în cele doar 6 zile, au fost aplicate în judeţ aproape 1250 sancţiuni, însumând peste 450.000 lei; au fost confiscate bunuri în valoare de 61.000 lei.

Ofensiva poliţiştilor din cadrul IPJ Suceava împotriva contravenienţilor şi infractorilor din judeţ se va linişti după 31 august, dată la care acţiunea naţională „Blocada”, iniţiată în 25 iulie, la nivelul întregii ţări, se va încheia. Până atunci însă, o medie de 650 de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, poliţie transporturi, acţiuni speciale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, ca şi din alte structuri, acţionează în fiecare săptămână, în stradă.

„În activităţile desfăşurate, poliţiştii urmăresc prevenirea comiterii de infracţiuni, asigurarea deplasării în siguranţă dinspre/către punctele de trecere a frontierei, precum şi asigurarea fluenţei traficului rutier pe sectoarele de drum cu trafic intens” a transmis Ionuţ Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI