> Majorarea alocaţiei ar fi dus la diminuarea sau chiar la anularea unor beneficii, însă acest inconvenient a fost eliminat printr-un act normativ la Guvernului
În municipiul Suceava, familiile beneficiare de ajutor social, cât şi cele îndreptăţite la alocaţii pentru susţinerea familiei nu sunt afectate de dublarea alocaţiei de stat pentru copii. Aşa a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, viceprimarul Lucian Harşovschi, care a precizat că, de la 1 iunie 2015, conform Legii nr. 125, alocaţia de stat pentru copii s-a dublat, crescând de la 42 de lei la 84 de lei.
Astfel, într-o prima fază, măsura a impus recalcularea, în funcţie de noul venit realizat pe membru de familie, a unor drepturi şi beneficii de protecţie socială, majorarea cu pricina făcând ca acestea din urmă să scadă sau chiar să fie anulate. Acest inconvenient a fost eliminat printr-un act normativ ulterior, respectiv prin OG nr. 25/2015.
„Respectivele drepturi trebuia să fie recalculate, iar, prin dublarea alocaţiei, numărul persoanelor asistate urma să scadă. Însă legislaţia modificată prevede că acest calcul nu va fi refăcut, beneficiile rămânând la nivelurile corespunzătoare alocaţiei nedublate” a reliefat viceprimarul Lucian Harşovschi. Astfel, Suceava va avea, în continuare, 144 de familii beneficiare ale Legii nr. 416/2001, privind venitul minim garantat, precum şi alte 450 care au parte de alocaţiile pentru susţinerea familiei.
Conform Legii venitului minim garantat, beneficiarii de ajutor social sunt obligaţi să presteze ore de muncă în folosul comunităţii. Astfel, în cazul unei persoane singure, venitul minim nu trebuie să depăşească 142 de lei, în caz contrar norma de muncă fiind de 23 de ore lunar. Depăşirea venitului minim pe familia cu doi membri nu poate fi mai mare de 255 de lei, un venit mai mare obligând la 41 de ore de muncă pe lună.

























Comentarii