Liviu Dragnea

PSD vrea armonizarea relaţiilor între cele trei palate; fiecare să lase puţin de la el

dragnea-la-suceavaPSD doreşte armonizarea relaţiilor între cele trei palate, Cotroceni, Parlament şi Victoria, a declarat, luni, preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, arătând că, din câte ştie, Victor Ponta vrea o relaţie instituţională corectă cu Preşedinţia şi că se pot găsi punţi de comunicare. „PSD poate realiza pentru prima dată o armonizare şi o funcţionare între cele trei palate, Cotroceni, Parlament şi Palatul Victoria, o colaborare instituţională benefică şi profitabilă pentru români. Oricum, noi vrem să structurăm o colaborare şi un sistem permanente care să fie dincolo de dispute politice şi acuzaţii nefondate, ci animate de dorinţa noastră de a participa, împreună cu toate partidele, inclusiv cu Preşedinţia, la realizarea unor obiective majore. Nu este vorba de coabitare, este un termen greşit. Este vorba de a lăsa puţin fiecare puţin de la el pentru ca această ţară să se dezvolte. Nicio ţară în care scandalul politic este permanent nu poate avea succes. Poate reuşim odată pentru totdeauna ca în România să realizăm o coeziune internă, dacă toţi suntem animaţi de bună-credinţă şi de gânduri bune pentru ţară”, a afirmat Dragnea.

El a spus că Victor Ponta doreşte o relaţie instituţională cu Preşedinţia şi că, în situaţii de acest gen, resursele nu sunt epuizate complet şi se pot găsi punţi de comunicare. „O să discutăm în coaliţie, cu colegii. Aici nu este vorba de făcut paşi şi avut convorbiri la telefon, toate acţiunile de genul acesta trebuie să fie publice”, a arătat Dragnea.

Întrebat ce va face în condiţiile în care în ultima perioadă comunicarea cu Preşedinţia s-a deteriorat foarte mult, Dragnea a spus că, din câte ştie, Victor Ponta vrea o relaţie instituţională corectă cu Palatul Cotroceni. „Eu niciodată nu cred că în situaţii de genul acesta resursele sunt epuizate complet. De-a lungul vieţii mele politice, am văzut situaţii că, dacă într-adevăr doreşti, găseşti punţi care pot fi folosite pentru binele general”, a mai susţinut preşedintele interimar al PSD.

Întrebat dacă el îi răspunde la telefon lui Dan Mihalache, Dragnea a răspuns: „Nu m-a sunat”.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: