Preşedintele Uniunii Generale a Sindicatelor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică din Egipt, la Suceava

„E o plăcere să vizitez România, pe care o consider a doua casă”

delegatie egiptComitetul de conducere al Alianţei Sindicatelor din Învăţământ Suceava (ASIS), în frunte cu preşedintele Giani Leonte, a întâlnit ieri, la sediul Prefecturii Suceava, o delegaţie a Uniunii Generale a Sindicatelor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică din Egipt, formată din şase sindicalişti, delegaţie condusă de preşedintele uniunii, Hesham Abd Eazez Hassan Radwan. Delegaţia se află la Suceava timp de 3 zile, în cadrul unui acord de colaborare încheiat între Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ – FSLI, din care face parte şi ASIS.

Delegaţia a fost însoţită de Alexandra Cornea, şefa departamentului de relaţii şi comunicare de la FSLI. Oaspeţii egipteni au fost salutaţi de preşedintele ASIS, Giani Leonte, de reprezentantul prefecturii, fostul prefect Florin Sinescu, de inspectorul general adjunct de la IŞJ Suceava, prof. Gabriela Scutaru.

“Dragi prieteni egipteni, este un moment istoric pentru ASIS” a declarat Giani Leonte, precizând că este de dorit ca sindicaliştii de la ASIS să aibă contacte cu cei din Egipt, pentru a se cunoaşte specificul fiecăruia şi a învăţa unii de la alţii. Giani Leonte a spus că oaspeţii egipteni reprezintă “o poartă spre o lume fascinantă, la care până azi nu am avut acces”, iar relaţia de prietenie dintre cele două sindicate “nu poate fi îngrădită de religie şi prejudecată”.

După ce a realizat o prezentare a judeţului Suceava, Florin Sinescu s-a referit la relaţia cu sindicatele sucevene, precizând că “nu e uşor să negociezi cu sindicatele”, fiind important ca ambele părţi să înţeleagă “că avem un interes comun, pentru că învăţământul este o prioritate naţională”. El a oferit apoi oaspeţilor căni din vestita ceramică neagră de Marginea.

Inspectorul general adjunct prof. Gabriela Scutaru a spus, la rândul său, că relaţia cu sindicatele este foarte importantă, pentru că acestea au făcut “corecţiile legislative necesare”, ori de câte ori a fost nevoie. Ea a prezentat reţeaua învăţământului preuniversitar sucevean, a vorbit despre şcolile sucevene cu o lungă tradiţie şi cu adevărate performanţe şcolare – Colegiul de Artă, fondat în 1784, Colegiul “Ştefan cel Mare” (1860), „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuţi (1865), „Nicu Gane” Fălticeni (1870), Colegiul Silvic Câmpulung (1921), Colegiul Militar din Câmpulung (1924). Totodată, prof. Scutaru s-a referit la performanţele obţinute de elevii suceveni în anul şcolar încheiat, menţionând cele 167 de premii obţinute la olimpiade şi diverse alte competiţii şcolare, dintre care 15 medalii de aur, argint şi bronz la olimpiade internaţionale.

Hesham Abd Eazez Hassan Radwan a mulţumit gazdelor pentru primirea “deosebit de călduroasă”, pentru ospitalitate şi pentru informaţiile interesante despre învăţământul sucevean. “E o plăcere să vizitez România pe care o consider a doua casă” a spus preşedintele celei mai mari uniuni sindicale din Egipt. El a explicat că uniunea are 750.000 de membri şi reprezintă cinci mari sectoare de activitate – învăţământul preuniversitar, universitar, învăţământul medical, cercetare ştiinţifică şi centre de cercetare ştiinţifică, sectoare cu cele mai mari probleme în Egipt. Preşedintele Hesham Abd Eazez Hassan Radwan a spus că uniunea sindicală pe care o conduce are foarte multe parteneriate încheiate, dar relaţia cu FSLI este cea mai îndelungată, datând de aproape 15 ani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: