Victor Ponta insistă pentru readoptarea Codului fiscal până la 1 septembrie

pontaPremierul Victor Ponta a reiterat ieri, în şedinţa de guvern, că doreşte ca până la data de 1 septembrie Codul fiscal să fie readoptat prin sesiune extraordinară a Parlamentului. „Mă bucur că s-a promulgat Codul de procedură fiscală, mă bucur că s-a promulgat Legea amnistiei fiscale, sunt lucruri care fac parte dintr-o coerenţă economică de care Guvernul răspunde. Şi de aceea suntem pe primul loc în Europa la creştere economică şi o să fim şi mai departe… Am discutat cu liderii Coaliţiei, până la 1 septembrie, prin sesiune extraordinară a Parlamentului, vreau să readoptăm Codul fiscal, pentru că este un cod discutat cu mediul de afaceri, este un cod aprobat de ambele camere ale Parlamentului, în unanimitate, chiar dacă acum unii uită ce-au votat acum trei săptămâni. Nu ştiu dacă erau în deplinătatea facultăţilor electorale, era să zic, atunci când au votat toţi şi au zis că e un cod liberal, foarte bun şi după aia i-a întors cu cheiţa – nu e bun. Ba e un cod foarte bun”, a declarat Ponta.

Potrivit acestuia, noul Cod fiscal va ajuta la crearea de locuri de muncă pentru tineri, sprijinind dezvoltarea economiei româneşti. „Nu e cod nici liberal, nici social-democrat, e al României şi ne ajută să creăm locuri de muncă pentru tineri, ne ajută să dezvoltăm economia românească, ne ajută să avem bani la fondul de pensii, ne ajută să avem bani pentru toate celelalte lucruri. Şi la 1 septembrie trebuie să-l avem în vigoare, pentru că e un lucru bun pentru România, nu pentru Guvernul actual. Dacă acest Guvern a făcut un lucru bun în ultimii trei ani şi jumătate, a făcut că dintr-o prăpastie economică şi socială trei ani de zile nimeni n-a pierdut nici măcar un leu, toată lumea a adăugat ceva”, a adăugat prim-ministrul.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: