La Fălticeni

„Şezătoarea copiilor”

Ansamblul Mugurelul castigator trofeu 1La Fălticeni s-a desfăşurat luni, 20 iulie, cea de-a X-a ediţie a Festivalului-Concurs Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor”. După cuvântul de bun venit adresat de directorul festivalului, înv. Gheorghe Popa, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birilic” 18 formaţii artistice, totalizând peste 350 de copii din judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi Vaslui, s-au întrecut în cadrul celor trei secţiuni ale festivalului, “Ansambluri folclorice”, “Datini şi obiceiuri” şi “Dansuri populare”.

Juriul a fost format din prof. Constantin Irimia, consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina; prof. Nicolae Creţu (Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” din Suceava), Dumitru Pomohaci (directorul Clubului Copiilor din Rădăuţi), Gheorghe Popa (organizator) şi prof. Vasile Buduşanu (vicepreşedinte al Alianţei Sindicatelor Învăţământ Suceava). Cei cinci membri ai juriului au avut o misiune dificilă, toate formaţiile participante având evoluţii scenice considerate foarte bune. În consecinţă, rezultatele finale ale jurizării au fost foarte strânse, mai ales pentru concurenţii de la secţiunea “Dansuri populare”.

Deşi a fost o ediţie jubiliară, anul acesta nu au mai participat copii din judeţele mai îndepărtate, deoarece nu au fost posibilităţi pentru cazarea lor, la Fălticeni desfăşurându-se şi etapa naţională a Concursului de comunicări ştiinţifice ale elevilor din clasele liceale la disciplina geografie. „Din acest motiv, reprezentanţii judeţelor Braşov şi Maramureş nu au putut participa la acest festival” a precizat învăţătorul pensionar Gheorghe Popa, iniţiatorul şi directorul festivalului.

Începând cu ora 16,30, pe scena din Piaţa “Nada Florilor” a avut loc Gala laureaţilor ediţiei a X-a a Festivalului Folcloric Naţional „Şezătoarea copiilor” şi înmânarea premiilor. Pe scenă au evoluat cinci dintre formaţiile premiate.

Festivitatea de premiere a fost oficiată de primarul Cătălin Coman, de Constantin Irimia, de reprezentantul Centrului Cultural Bucovina şi de directorul festivalului, înv. Gheorghe Popa. Pentru marele premiu, administraţia locală a contribut cu 500 de lei, care s-au adăugat altor 500 de lei oferiţi de Centrul Cultural Bucovina.

„Este un eveniment foarte frumos aici la Fălticeni. Mulţumesc dlui înv. Gheorghiţă Popa, cetăţean de onoare al muncipiului Fălticeni, pentru munca deosebită depusă an de an şi îl aşteptăm să ne fie alături şi la a XXX-a ediţie” a spus primarul Cătălin Coman. (IUSTIN B.)

Premiile Festivalului Naţional “Şezătoarea Copiilor”

Trofeul Festivalului a revenit Ansamblului Folcloric ”Mugurelul” de la Clubul Copiilor din Dorohoi, judeţul Botoşani, instructor prof. Marcel Dupu.

Ansambluri folclorice

Premiul I – Ansamblul folcloric ”Ciobănaşul” al Clubului Copiilor Rădăuţi şi Taraful tradiţional ”Dor” al Căminului Cultural din Moara, judeţul Suceava;

Premiu special – Ansamblul folcloric ”Plai bucovinean” al Clubului Copiilor Vatra Dornei – Filiala Dorna Candreni;

Premiu special – Fanfara de copii a Şcolii Gimnziale din Mileanca, Botoşani.

Dansuri populare (clasele I – IV)

Premiul I – Formaţia de dansuri populare ”Stejăreii” a Şcolii Gimanziale “Ion Bojoi” din Flămânzi, Botoşani;

Premiul II – Formaţia de dansuri populare mixte a Şcolii ”Mihail Sadoveanu”, Fălticeni;

Premiul III – Formaţia de dansuri populare mixte a Şcolii ”Ioan Ciurea”, Fălticeni;

Menţiuni – Formaţia de dansuri populare mixte fete ”Florile Tarcăului” de la Şcoala Gimnazială “Iulia Hălăucescu” Tarcău, Neamţ; – Formaţia de dansuri “Flori de cireş” de la Şcoala “Cezar Petrescu” din Hodora, Iaşi.

Dansuri populare (clasele V – VIII)

Premiul I – Formaţia de dansuri populare ”Stejăreii” a Liceului Tehnologic “Nicolae Bălcescu” din Flămânzi, Botoşani

Premiul II – Formaţia de dansuri populare femeieşti a Asociaţiei Culturale “Dumbrava minunată”;

Premiul III – Formaţia de dansuri populare mixte a Clubului Copiilor Fălticeni;

Premiul special – Formaţia de dansuri populare mixte „Cetinuţa” de la Şcoala Gimnazială Falcău, comuna Brodina, Suceava.

Datini şi obiceiuri

Menţiune – Formaţia de datini şi obiceiuri de la Şcoala Gimnazială Vicovu de Jos.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI